• Lady Gaga se întoarce pe marile ecrane
  • Va juca alături de Brad Pitt, și nu într-un film romantic.
  • Filmul se numește „Bullet Train” și este bazat pe un roman japonez.

După succesul uriaș pe care l-a avut cu filmul „A Star Is Born”, Lady Gaga se întoarce la cinema.

Vestea bună e că Lady Gaga va avea un partener cel puțin la fel de arătos precum Bradley Cooper.

De data asta va juca alături de Brad Pitt, și nu într-un film romantic, cum a fost A Star Is Born, unde i s-a potrivit mănușă rolul, de cântăreață.

Acum apare într-un thriller, care se cheamă „Bullet Train”, și care va fi regizat de David Leitch, cel care a făcut numai filme mari până acum: John Wick, Deadpool, sau cel mai recent Fast Furios.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

Filmul e bazat pe un roman japonez, care spune povestea unui grup de asasini, aflați la bordul unui tren de mare viteză, cu plecare din Tokyo.

Încă nu a fost confirmat, nu știm cât de implicată va fi actrița în proiect, dacă va fi chiar unul din asasini, însă surse apropiate de producătorii filmului spun că de data asta e mai degrabă vorba de un rol secundar, nu de unul principal, cum a fost în „A Star Is Born”. Film care, să nu uităm, i-a adus cântăreței și un premiu Oscar, pentru Cel Mai Bun Cântec Original, dar și o nominalizare pentru Cea Mai Bună Actriță.

Lady Gaga mai are un film în așteptare, Gucci, al lui Ridley Scott, unde va juca alături de De Niro, Pacino și Jared Leto.