• Un antreprenor din Braşov reproşează parlamentarilor şi guvernanţilor incoerenţa deciziilor.
  • Ștefan Gleveșanu păstrează 40 de angajaţi deşi două restaurante i-au fost închise.
  • Profitul i-a scăzut cu 70 la sută când autorităţile au închis localurile la interior.
  • Ştefan se plânge de inexistenţa transparenţei şi discursurile contradictorii ale politicienilor.


Ştefan Gleveşanu e antreprenor în Braşov. La 28 de ani are în subordine 40 de angajaţi și îți demonstrează ce înseamnă responsabilitatea.

Statul i-a pus lacătul pe două restaurante, dar Ștefan se simte obligat să aibă, în continuare, grijă de toti angajaţii. I-a păstrat şi s-a orientat spre delivery în această perioadă. Ar fi vrut ca Guvernul și Parlamentul să-l ajute să treacă prin criză.

„Mi-a lipsit foarte mult din partea lor predictibilitatea, nu ne-au anunţat la timp de măsurile pe care le vor lua, iar noi lucrând într-un domeniu cu materie primă, perisabilă, am avut foarte mult de pierdut în urma acestui punct. Concret, toate măsurile pe care ei le-au luat ne-au anunţat cu 5 ore înainte.”, spune Ştefan Gleveşanu.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
MACRON A IEȘIT LA ATAC
CÂTE LOCUINȚE DEȚINE TAYLOR SWIFT?
RECONSTRUCȚIA FACIALĂ A UNEI FEMEI DE 75.000 DE ANI
CEI MAI BOGAȚI OAMENI DIN SUA

O lecție de omenie

Alături de alți antreprenori din Brașov, printre care unii care și-au suspendat deja afacerile.

Ei pregătesc mâncare caldă, ceai și cafea și le împart în piață, vânzătorilor care stau toată ziua în frig. Ștefan spune că așa ar trebui să facă și politicienii. Să îi protejeze pe cei care i-au votat, să fie umani şi atenţi la nevoile oamenilor.

Din punct de vedere al ajutoarelor mi se pare că se întârzie foarte mult şi nu primim cele promise, ca de exemplu granturi. Cred că infomraţia a fost transmisă uneori eronat, uneori informaţia a fost contrazisă tot de ei, cred că asta a fost o greşeală în urma căreia foarte multe persoane au început să nu mai creadă. Asta mi s-a părut deranjant din punct de vedere al cetăţeanului”, a mai adăugat Ştefan Gleveşanu.

Anul trecut a fost unul dintre cei mai buni ani pentru industria restaurantelor. Cifra totală de afaceri din domeniu a fost de 14 miliarde lei.

Pentru acest an, se așteaptă încasări de 20-30%, prin comparație.
Iar asta înseamnă o întoarcere la nivelul din 2008.