• CDC din SUA – Centrul de Control și Prevenire a Bolilor – ar putea scurta perioada recomandată de carantinare de 14 zile, la 7-10 zile
  • Specialiștii vor să introducă, alături de perioada scurtată, și un test de Covid prin care să se asigure că oamenii pot ieși din carantină în siguranță
  • Franța, Germania și Belgia au scurtat, la rândul lor, perioada de carantinare
  • 50% dintre cei infectați dezvoltă simptome între 5 și 6 zile de la infectare, 9% dezvoltă simptome după 10 zile, și 2% după 14 zile, conform epidemiologilor

Reprezentanții CDC vor să scurteze perioada de carantinare în SUA, de la 14 la 7-10 zile, și să includă testarea în acest interval, relatează The Wall Street Journal.

Oficialii agenției analizează în prezent care ar fi perioada ideală de carantinare și testul potrivit.

„Credem că studiile și datele de până acum ne îndreptățesc să scurtăm perioada de carantinare și să introducem aceste teste concludente. Dacă un test iese negativ, atunci probabilitatea ca o persoană să se infecteze din nou este destul de mică. Să sperăm că oamenii vor suporta mai ușor carantina, dacă sunt doar 7-10 zile”, a spus Henry Walke, managerul CDC.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Unii specialiști recomandă 14 zile de carantină, alături de celelalte măsuri: purtatul măștii, păstrarea distanței, însă alți experți consideră cele 2 săptămâni de carantină prea lungi, oamenii și așa fiind obosiți după atâtea luni de restricții.

Urmăriți Aleph News pe FacebookTwitterYoutube și Instagram!