• Unele şcoli din Capitală sunt pregătite să primească elevii
  • În sălile de clasă au voie să intre maximum 10 elevi, la o distanţă de 2 metri unul de altul 
  • Băncile au plexiglas, iar elevii trebuie să respecte trasee specifice 

După cum știi, a mai rămas doar o săptămână până la redeschiderea şcolilor. Așa că, îți arăt în ce condiţii se vor întoarce elevii în clase, exemplul fiind o şcoală din Capitală. Ei bine, elevii vor merge în unităţile de învăţământ în perioada 2-12 iunie pentru a se pregăti pentru examenele naţionale. Măsurile de siguranţă se vor respecta şi când vor avea loc probele propriu-zise, adică Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională. 

La intrarea în unitatea de învăţământ a fost montat un tunel de dezinfecţie prin care trebuie să treacă toţi elevii. Urmează traseul prin curtea şcolii până la intrare, unde elevii vor fi întâmpinaţi de un cadru medical care le va lua temperatura. 

După cum vezi, pe culoare sunt paşi delimitaţi în culori, adică pe un rând se intră în sala de clasă, iar pe celălalt se iese.

Recomandări

TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN GAZA
CE VEZI ÎN ITALIA
CÂNȚI, DECI EȘTI BINE

Maximum 10 elevi vor fi într-o sală de clasă, la circa 2 metri distanţă unul de altul, iar pe durata întregului examen elevii sunt obligaţi să poarte masca de protecţie şi după cum poţi să observi sunt protejaţi de aceste panouri de plexiglas.

De asemenea, în fiecare clasă va fi prezent un cadru medical. Elevii vor părăsi clasa pe un traseu bine definit, iar la ieşirea din şcoală elevii vor arunca masca de protecţie şi vor primi una nouă.