• Oboseala poate fi un semn care să-ți dea de gândit.
  • Este unul dintre cele mai comune simptome, deși se vorbește rar despre asta.
  • Se pare că starea de moleșeală s-ar putea să continue și după ce te vindeci.

De când virusul SARS-CoV-2 și-a făcut apariția printre noi, ești atent la fiecare simptom care își face loc în viața ta. Îți spun că și oboseala poate fi un semn care să-ți dea de gândit.

Este unul dintre cele mai comune simptome, deși se vorbește rar despre asta. Însă, se pare că starea de moleșeală s-ar putea să continue și după ce te vindeci.

Mai bine de jumătate dintre persoanele infectate rămân cu o oboseală persistentă chiar și mai bine de două luni. O spune un studiu făcut de cercetătorii de la Trinity College, din Irlanda.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Rezultatul este confirmat și de Ramona, care a scăpat recent de boală.

Ramona, pacient: „Mi se umflă pleoapele. Mă simt așa parcă m-ar durea, aș avea dureri articulare, nu musculare. Mi s-a spus să iau magneziu și calciu pentru durerile astea articulare care cică ar putea să persiste și 3-4 luni de la infecția cu coronavirus.“

Adrian Marinescu, medic infecționist: „Oboseala, adică astenia fizică, apare și în cazul formelor ușoare și variază de la un pacient la altul. Am avut situații când pacienții au rămas și 2-3 luni cu această astenie fizică, care a scăzut progresiv.“

Fii îngăduitor cu tine. Trebuie să-i dai timp organismului să își revină. Odihnește-te. Cât mai mult cu putință.

Adrian Marinescu, medic infecționist: „Trebuie să-și drămuiască activitățile fizice și în general programul, rutina zilnică, în raport cu posibilitățile organismului. Sigur, exercițiile fizice sunt utile, orele de somn care trebuie să fie respectate întocmai“.