• Marea Britanie îşi testează studenţii care se întorc acasă de Crăciun
  • În Italia, Franţa şi SUA vor fi anunţate noi restricţii în preajma sărbătorilor
  • Francezii şi germanii îşi pot vizita familiile, însă în număr mic de persoane

Anul acesta Moșul vine, printre altele, cu restricții. Pentru toată lumea. În Marea Britanie, autorităţile le permit oamenilor să petreacă în familie, între 23 şi 27 decembrie. Au început şi o campanie de testare masivă a studenților care vor să se întoarcă acasă de sărbători. Vor fi testaţi gratuit,
la distanţă de trei zile.

Gabriela Mitrache, studentă în UK: Îţi oferă ei un link unde poţi să intri şi să îţi programezi ziua şi ora la care vrei să te testezi. Chiar dacă eu o să plec acasă mai târziu, pe 14 decembrie, nu prea ar fi valabil testul dacă îl fac acum, am zis hai să îl fac mai ales dacă am oportunitatea asta să-l fac gratis.

Francezii, germanii și spaniolii își vor putea vizita familiile de sărbători, dar în număr restrâns. Iar lipsa târgurilor de Crăciun nu se simte doar în țara ta. Nici italienii nu se vor mai putea bucura de ele, pentru că au fost interzise.

Recomandări

MESAJUL LUI IOHANNIS DE PAȘTE
SFÂNTA LUMINĂ S-A COBORÂT LA IERUSALIM
POLIȚIȘTII CHINEZI, ÎN ILEGALITATE ÎN FRANȚA
SÂMBĂTA MARE E DEDICATĂ RUGĂCIUNII
FIREA ÎL PRINDE PE NICUȘOR DIN URMĂ
BLOOMBERG LANSEAZĂ GHID PENTRU ROMÂNIA

Peste ocean, americanii au fost cam plimbăreţi de Ziua Recunoştinţei, iar acum se aşteaptă la un nou val de infectări.

Totuși, se putea și mai rău. Să mai spună cineva ca Moș Crăciun nu există!