• Specialiştii în genetică sunt cei care prelucrează testele Covid
  • În 2017, statul le-a tăiat din salarii
  • De la începutul pandemiei, lucrează aproape nonstop

În fiecare zi auzi câte cazuri noi de COVID-19 avem și câte teste au fost prelucrate. Dar știi cine e în spatele acestor cifre? Biologii. Specialiști cu studii superioare, care au cele mai mici salarii din sistem.

Valerica Bică, specialist în genetică, lucrează din 2002 la Spitalul Victor Babeș din Timișoara.

„Se lucrează cu hotă pentru a nu se contamina nici personalul nici probele. Se extrage ARN-ul, aparatul își prepară mix-ul de reacție, se introduce în tuburile de PCR acolo în spate, alb”.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Așa lucrează, de mai bine de nouă luni. Zi-lumină, cu weekend-uri libere, doar acum, în ultima vreme. A prelucrat, până acum, peste 50.000 de teste COVID.

„Statul ne-a tăiat din salariu, în 2017. Așteptăm să se revină la drepturile pe care le-am avut în 2017. Adică 80% din salariul medicului specialist. Așa avem salariul”, a declarat Valerica Bică-Profir, doctor în genetică, pentru Aleph News.

Abia în august a venit o mărire de salariu. Nu foarte mare, dar măcar a ajuns la salariul unui asistent.

„Ambulanţierii aveau un spor de 55%, s-a suplimentat cu 25%. În acest moment au sporul de 80%”, declara ministrul sănătăţii Nelu Tătaru.