China a denunţat, joi, „mentalitatea specifică Războiului Rece” a Administraţiei Donald Trump, după ce Washingtonul a decis limitarea duratei vizelor de călătorie pentru cetăţenii chinezi care sunt membri ai Partidului Comunist.

Administraţia Donald Trump a impus miercuri noi reglementări pentru cetăţenii chinezi care vor să călătorească în Statele Unite. Departamentul de Stat a anunţat că vizele de călătorie pentru cetăţenii chinezi care fac parte din Partidul Comunist şi pentru rudele acestora vor avea durata de cel mult o lună, cu o singură intrare, deşi în mod normal vizele sunt valabile zece ani, cu intrări multiple, informează cotidianul The New York Times. Partidul Comunist chinez are 92 de milioane de membri.

Administraţia de la Beijing a reacţionat vehement la această decizie.

Recomandări

MESAJUL LUI IOHANNIS DE PAȘTE
SFÂNTA LUMINĂ S-A COBORÂT LA IERUSALIM
POLIȚIȘTII CHINEZI, ÎN ILEGALITATE ÎN FRANȚA
SÂMBĂTA MARE E DEDICATĂ RUGĂCIUNII
FIREA ÎL PRINDE PE NICUȘOR DIN URMĂ
BLOOMBERG LANSEAZĂ GHID PENTRU ROMÂNIA

Abordarea Washingtonului este în incompatibilitate totală cu interesele Statelor Unite. Cred că este evident pentru toată lumea că este vorba de o escaladare a acţiunilor de reprimare pe criterii politice ale unor forţe extreme anti-China din Statele Unite, pe baza unor prejudecăţi ideologice şi a unei mentalităţi specifice Războiului Rece”, a afirmat Hua Chunying, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing. Hua Chunying a precizat, potrivit agenţiei Associated Press, că Beijingul va contesta decizia Washingtonului.

Administraţia Donald Trump a avut disensiuni puternice cu Beijingul, pe tema relaţiilor comerciale, a gestionării pandemiei şi a crizelor din Hong Kong şi Taiwan.