• Dumbrăviţa este pe locul 3 în topul celor mai bogate comune din România.
  • Comuna a fost în carantină în perioada 5 noiembrie – 3 decembrie.
  • Oficial, Dumbrăviţa are 7.500 de locuitori, dar în realitate are cam 20.000.

În ţările şi oraşele civilizate, populaţia este testată în masă, pentru COVID. Același lucru nu se întâmplă și la noi, acolo unde autoritățile testează cu mult sub nivelul mediei.

De exemplu, în Dumbrăviţa, lângă Timişoara, consilierii locali au votat testarea tuturor locuitorilor. Au alocat şi banii necesari şi au stabilit şi detaliile campaniei. Degeaba. Proiectul nu va fi pus în practică.

„Nu adunăm multă populaţie într-un singur loc, pentru a nu creşte riscul de infectare, cu echipe mobile, la domiciliu, în baza unui program. Echipe mobile în care minimum una dintre persoane să fie un cadru medical specializat, însoţit poate fi de voluntari, care să ajute la întocmirea listelor, a registrelor cu cei testaţi, a rezultatelor testului, pregătirea testului şi multe alte lucruri auxiliare.”, a explicat Daniel Cionca, consilier local la Dumbrăviţa.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Horia Bugarin, primarul Dumbrăviței, anunță că acest proiect nu va începe testarea: „Momentan nu începe. Am cerut un punct de vedere oficial celor de la DSP şi epidemiologilor care studiază pandemia mult mai în detaliu. O testare doar în Dumbrăviţa, fără testare măcar pe un areal Timişoara-zona periurbană, nu ne va da decât o poză a situaţiei existente, la momentul respectiv, ţinând cont că persoanele respective se deplasează zilnic din Dumbrăviţa înspre alte zone, nu ne va ajuta cu absolut nimic.

Primarul are o mulţime de argumente. Cel mai important: 80% dintre locuitori îşi desfăşoară activitatatea în Timişoara. Apoi, spune că este imposibil să testezi în 2-3 zile, cam 15.000 de oameni, fără ajutorul Armatei.

Aşa că a pasat problema în curtea DSP, de la care aşteaptă un aviz.

Din punct de vedere al avizului, aştept un proiect concret din partea acelei Primării, asupra căruia să ne putem arunca o privire. La modul general, mi-e greu să cred că putem aviza genul acesta de situaţii. Pentru că circumstanţele în care DSP Timiş şi celelalte avizează anumite proiecte, autorizaţii, etc, sunt foarte bine definite în legislaţie. Nu e cazul unei astfel de acţiuni.”, spune Flavius Cioca,  director DSP Timiş.

Şi uite aşa, a trecut o săptămână.

În Slovacia, doar într-un weekend au fost testaţi 3,6 milioane de locuitori.