• Premierul interimar Nicolae Ciucă a anunțat prioritățile guvernului, printre care gestionarea pandemiei, finalizarea anului financiar 2020 și pregătirea anului financiar 2021. Ciucă rămâne și ministru al Apărării.
  • În același timp, Dacian Cioloș a spus că este gata să fie premier și să conducă noul guvern, dacă președintele îl va numi.
  • Centrul Infotrafic anunță că traficul este oprit astăzi pe DN 1A, în județul Brașov, din cauza zăpezii.
  • Aproape 40% din cazurile de Covid din ultima săptămână au fost înregistrate în București și alte patru județe, arată raportul săptămânal INSP.
  • Ministerul Sănătății spune că ultimele 540.000 de doze de vaccin antigripal ajung marți și miercuri la DSP-urile din țară.
  • Cei mai bogaţi oameni din Marea Britanie poluează de 11 ori mai mult decât jumătatea săracă a ţării. Asta arată un raport realizat de Oxfam şi Institutul pentru Mediu din Stockholm.
  • Margaret Keenan, în vârstă de 90 de ani, este prima persoană vaccinată împotriva Covid-19 cu serul produs de Pfizer și BioNTech. Marea Britanie a început astăzi campania de vaccinare.
  • Ikea va renunța la catalogul tipărit, după 70 de ani de existență. Tot mai mulți optează pentru catalogul digital, au explicat reprezentanții Ikea.
  • Cel mai mare pom de Crăciun din lume și-a aprins luminițele. Este amenajat în munţii Apenini și a intrat în Cartea Recordurilor în 1991.
  • O expoziție temporară dedicată planetei Marte are loc în interiorul Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu din București, anunță astăzi Muzeul Municipiului București.

Recomandări

ALERTĂ ÎN MAREA BALTICĂ
CARE-I ADEVĂRUL?
APUNE ERA TIKTOK?
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
OLD MUSIC IS BACK
MOMENTELE ANULUI ÎN ATP