- ANM anunță că vremea se va încălzi în regiunile intracarpatice, dar se va menține închisă
- Cantitățile de precipitații vor fi însemnate în zonele de deal și de munte din sudul teritoriului și vor depăși local 10…15 l/mp și izolat 20 l/mp
- În București, vremea se va menține închisă, iar spre seară și noaptea temporar va ploua, în general slab cantitativ
Vremea se va încălzi în regiunile intracarpatice, dar se va menține închisă. Vor fi precipitații, ziua îndeosebi în jumătatea de sud-vest a țării, iar începând din orele serii, și în restul teritoriului. Vor predomina ploile, iar pe parcursul nopții, mai ales în Moldova și în estul Transilvaniei vor fi precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare.
Advertisment
La munte va ninge, se va depune strat nou de zăpadă, mai consistent în a doua parte a intervalului, în Carpații Meridionali. Cantitățile de precipitații vor fi însemnate în zonele de deal și de munte din sudul teritoriului și vor depăși local 10…15 l/mp și izolat 20 l/mp.
Vor fi depuneri de polei, cu precădere în Moldova și în zona de munte. Vântul va avea intensificări la munte, mai ales în Carpații Meridionali și în Munții Banatului, unde rafalele vor depăși 90…100 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.
Recomandări
În restul teritoriului, vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare. Temperaturile maxime se vor situa între -1 și 11 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -2 și 8 grade Celsius. Dimineața, în zonele joase de relief, vor fi condiții de ceață.
București
Vremea se va menține închisă, iar spre seară și noaptea temporar va ploua, în general slab cantitativ. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în a doua parte a intervalului. La amiază, temperatura aerului va fi de 1 grad Celsius, iar noaptea va fi în creștere ușoară, spre 4 grade Celsius. Dimineața vor fi condiții de ceață.
Partenerii noștri