• Ponta şi Tăriceanu au ieşit din Parlament
  • În noaptea alegerilor liderii Pro România şi PMP erau siguri că au un loc asigurat la Casa Poporului
  • A ieşit din parlament şi partidul lui Traian Băsescu
  • Eugen Tomac şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al PMP

În noaptea alegerilor am avut 6 partide în Parlament, unul mai câştigător decât altul. A doua zi au rămas doar 5, guvernul a rămas fără premier, Ponta a rămas gânditor şi PMP fără conducător. Ieri parlamentari, azi şomeri. După multe mandate, Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu nu se mai întorc în Parlament. Nici Eugen Teodorovici, nici PMP.

Seara de 6 decembrie nu a asemănat cu ziua de 7 decembrie.

„Pro România, din datele pe care noi le avem, va fi în viitorul parlament. Cu o singură condiţie: colegii mei din secţiile de vot să-mi păzeazcă voturile”, spunea Victor Ponta.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Colegii domnului Ponta se pare că nu i-au păzit prea bine voturile, pentru că Pro România nu a mai intrat în Parlament. Câteva ore mai târziu după declaraţiile de la sediu, un Victor Ponta gânditor îşi recunoaşte înfrângerea…tot pe Facebook, aşa cum a demisionat şi din guvern în 2015. Anunţă că rămâne familist. Pentru prima dată după Revoluţie, unul dintre veteranii Parlamentului a fost concediat de alegători. Tăriceanu Călin nu a anticipat eşecul în noaptea alegerilor.

„Toate exit-pollurile arată că am intrat în Parlament. Nu se pune problema, sunt convins că intrăm în Parlament”, a declarat Tăriceanu.

Convingerea nu s-a potrivit cu realitatea. Ministru, prim-ministru, preşedinte…de partid doar, Călin Popescu Tăriceanu părăseşte Senatul României. PMP-iştii au fost şi ei străjeri la sacii cu voturi. În zadar, însă! Nici după scandal, acuzaţii şi renumărare nu au reuşit să treacă pragul. S-a lăsat şi cu o demisie la vârf, a preşedintelui Eugen Tomac

„Eugen, să ştii că, dacă era rezultatul sub 5%, vorbeam eu primul. Pentru PMP aceste alegeri au arătat că se poate şi fără Băsescu”, a fost de părere Traian Băsescu, președintele de onoare al PMP.

Greşit. Nu s-a putut fără Băsescu. Trei zile mai târziu, PMP a rămas şi în afara Parlamentului şi fără preşedinte. Marii învinşi, PNL-iştii, s-au ales cu locul doi şi, iniţial cu un premier demisionar. Preşedintele Iohannis le-a întins, ca de obicei, o mână salvatoare, aşa că invinşii fac acum jocurile să se întoarcă la Palatul Victoria.

„Partidul Naţional Liberal consideră că este câştigătorul acestor alegeri”, a spus Ludovic Orban, după aflarea rezultatelor.

„Am luat decizia să-mi depun mandatul de prim-ministru”, a anunțat Orban, pe 7 decembrie.

Cum drumurile politcii sunt încurcate să fii sigur că vei mai auzi şi de Tăriceanu, şi de Ponta şi chiar de Eugen Orlando Teodorovici.