• Sahar Tabar a fost condamnată la 10 ani de închisoare
  • Adolescenta iraniană care a postat poze distorsionate cu ea însăși este acuzată de încurajarea tinerilor la corupție
  • Sahar Tabar a devenit cunoscută după ce a publicat pe social media poze în care avea chipul modificat, asemănător unui zombie
  • Vedeta Instagram spune că încă mai speră să fie iertată de autorități

Probabil ai văzut și tu, pe rețele sociale, circulând acum ceva timp imagini cu o tânără al cărei chip era asemănător cu cel al unui zombie. Ulterior, ai aflat că pozele erau dovada imaginației adolescentei Sahar Tabar, care le-a editat astfel încât fața ei era puternic distorsionată, iar asta a condus la arestarea ei în urmă cu un an.

Vineri, avocatul adolescentei a anunțat că Sahar Tabar a fost condamnată la 10 ani de închisoare din cauza imaginilor editate, distribuite în mediul online, scrie The Guardian.

La 19 ani, Sahar Tabar, poreclită „zombie Angelina“, al cărei nume real este Fatameh Khishvand, este acuzată de încurajarea tinerilor la corupție și de lipsă de respect față de Republica Islamică, după ce a publicat în mediul online imagini cu ea însăși, având un chip slab, asemănător unui zombie. În plus, a spus că a trecut prin zeci de operații estetice pentru a arăta precum Angelina Jolie, iar astfel a primit porecla „zombie Angelina“.

Recomandări

UCRAINA POATE LOVI RUSIA
ÎNCEPE G20 LA RIO
CINE A FOST BELA KAROLYI?
ȘTII UNDE AU ERUPT VULCANII?
UNDE FACI REVELIONUL?
FOODSERVICE FOR YOU

Acuzațiile împotriva tinerei au mai inclus blasfemie, incitare la violență și obţinerea de venituri prin mijloace necorespunzătoare.

Sahar Tabar are o boală mintală

Raportul întocmit de autoritățile iraniene arată însă că Sahar Tabar este o adolescentă cu „o personalitate și o stare mintală anormale“, care a căutat „vulgaritate“ pe rețelele sociale. Dosarele medicale sugerează, de asemenea, că tânăra suferă de o boală mentală. Avocații susțin acest lucru și spun că, în aceste condiții, sentința de zece ani este una prea severă, în timp ce Sahar Tabar încă speră să fie iertată de autorități.