• Donald Trump a decis ca autoritățile să revizuiască cadrul legal care permite funcționarea rețelelor de socializare online
  • Financial TImes spune că inițiativa va submina protecția juridică de care companiile au beneficiat în ultimii ani
  • Trump: „Giganţi din domeniul social media precum Twitter beneficiază de un scut (…) pentru protejarea de responsabilitate, în baza principiului că sunt platforme neutre, ceea ce nu sunt”

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat joi seară că a ordonat evaluarea legislaţiei privind funcţionarea reţelelor de socializare online, o iniţiativă care riscă să submineze protecţia juridică de care aceste companii s-au bucurat în ultimele decenii, informează cotidianul Financial Times.

Preşedintele SUA a emis o ordonanţă executivă prin care a ordonat reexaminarea legii din anul 1996 prin care companiile online au primit imunitate juridică faţă de eventuale acţiuni judiciare referitoare la conţinutul apărut pe platforme sau pentru eliminarea conţinutului controversat. Este vorba de Secţiunea 230 a Legii privind decenţa în comunicaţii, supranumită „26 de cuvinte care au creat Internetul”.

Solicitarea de revizuire a cadrului legal – una dintre iniţiativele menite să verifice ceea ce simpatizanţii preşedintelui SUA susţin că este o tendinţă anticonservatoare a companiilor care deţin reţele de socializare online – intervine după un scandal cu platforma de microblogging Twitter, care a aplicat o etichetă cu avertisment privind „verificarea autenticităţii conţinutului” pe unul dintre mesajele liderului de la Casa Albă.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

„În prezent, giganţi din domeniul social media precum Twitter beneficiază de un scut fără precedent pentru protejarea de responsabilitate, în baza principiului că sunt platforme neutre, ceea ce nu sunt”, a declarat Donald Trump joi seară.

„Ordonanţa mea executivă solicită noi reglementări în virtutea Secţiunii 230 a Legii privind decenţa în comunicaţii, astfel încât companiile de tip social media care se implică în acte de cenzură sau în orice comportament de tip politic să nu mai poată menţine acest scut pentru a se proteja de responsabilitate. Este ceva major”, a argumentat preşedintele SUA.

Înainte de emiterea ordonanţei prezidenţiale, companiile din domeniul tehnologiei informaţionale l-au acuzat pe Donald Trump că îşi depăşeşte atribuţiile, avertizând că analizează posibilitatea iniţierii unor acţiuni judiciare. Iar un oficial din cadrul Comisiei Federale pentru Comunicaţii, membru al Partidului Democrat, a declarat că preşedintele subminează libertatea de exprimare.

Conform ordonanţei executive, Administraţia Naţională pentru Telecomunicaţii şi Informare din SUA va cere Comisiei Federale pentru Comunicaţii, o agenţie guvernamentală independentă, să „clarifice” părţi ale Secţiunii 230 într-un mod care să îngreuneze acţiunile platformelor precum Twitter de eliminare a conţinutului.

„Ne aflăm astăzi aici pentru a apăra libertatea de exprimare de unul dintre cele mai mari pericole”, a subliniat Donald Trump, afirmând că firmele care administrează reţelele de socializare online au „putere necontrolată” de cenzurare şi restricţionare a interacţiunilor umane. Preşedintele SUA a precizat că va cere şi modificări legislative.

Compania Twitter a refuzat deocamdată să facă vreun comentariu.

Înainte de emiterea ordonanţei prezidenţiale, Jessica Rosenworcel, comisar democrat în cadrul Comisiei Federale pentru Comunicaţii, a declarat: „Această iniţiativă nu va funcţiona. Reţelele de socializare online pot genera frustrări. Dar o ordonanţă executivă prin care Comisia Federală pentru Comunicaţii să devină poliţia preşedintelui pentru verificarea exprimării nu este o soluţie. A venit vremea ca cei de la Washington să apere Primul Amendament. Nu va fi în regulă să reducem istoria la tăcere”.

Platforma de microblogging Twitter a aplicat eticheta „fără fundament” la un mesaj al lui Donald Trump despre votul prin corespondenţă. „Voturile prin corespondenţă nu vor fi nimic altceva (zero) decât substanţial frauduloase” – este mesajul pentru care Donald Trump a primit avertisment. Incidentul a generat o dispută puternică între preşedintele Donald Trump şi directorul Twitter, Jack Dorsey.

Mark Zuckerberg, directorul Facebook, a părut să se poziţioneze contra lui Jack Dorsey, afirmând la postul Fox News că firmele private din domeniul tehnologiei informaţionale „nu ar trebui să fie arbitru al adevărului pentru tot ce spun oamenii în mediul online”. Facebook a refuzat să elimine o postare a lui Donald Trump similară cu cea vizată de avertismentul Twitter.