• În ziua când s-a înregistrat decesul 300.000 din cauza COVID a început vaccinarea
  • Au fost imunizați americani din toate cele 50 de state
  • Până la finalul lunii martie, 100 de milioane de americani vor fi vaccinați

Statele Unite sunt între agonie și speranță. Au depășit 300.000 de decese puse pe seama coronavirusului, în timp ce locuitorii așteaptă să facă minuni cea mai mare campanie de vaccinare din istoria Americii.

În 24 de ore au fost imunizați oameni din toate cele 50 de state. Iar în următoarele trei luni, o treime din populație, adică 100 de milioane de oameni, ar trebui să fie vaccinați. Asta dacă autoritățile îi vor convinge să își facă injecția.

Alex Azar, secretarul american al Sănătății: „Acest vaccin este extraordinar de eficient ca să te protejeze de virus. Dacă te vaccinezi, tu, familia ta și țara ta vor fi sănătoase și în siguranță.”

Recomandări

CE FACEM CU SISTEMUL PATRIOT
CORVINUL A CÂȘTIGAT CUPA ROMÂNIEI
E GENUL MEU
XI ȘI PUTIN DUC UN RĂZBOI PT. PACE
NIO LANSEAZĂ UN NOU MODEL
SINGUR PE LUME

Cum cel mai bine funcționează puterea exemplului, primii americani care s-au vaccinat au făcut-o în fața camerelor de filmare: o asistentă de la ATI plus șeful Pentagonului.

Chris Miller, șeful interimar al Pentagonului: „Asta a fost tot? Nu se poate! Nu a durut deloc!”

Yves Duroseau, doctor din New York: „Este foarte important să nu ne temem de vaccinare, este bazată pe știință și asta ne va salva. Asta va salva vieți.”