Sari la continut
Advertoriale

(P) Cum au ieșit parfumurile arabești din zona de nișă și au devenit un fenomen global, inclusiv în România

AlephNews.jpg

Acum cinci ani, parfumurile arăbești ocupau un colț discret al comerțului din România și circulau mai ales prin recomandările pasionaților, prin importatori de nișă sau prin flacoanele aduse din vacanțele în Golf. Astăzi, categoria e vizibilă în portofoliile marilor retaileri europeni de beauty și a devenit una dintre cele mai dinamice din toată parfumeria. Drumul de la bazarul din Golf la coșul de cumpărături al româncelor spune o poveste despre cum se nasc fenomenele globale în beauty-ul de azi.

Punctul de plecare e o tradiție veche de secole. Parfumeria din Orientul Mijlociu s-a construit în jurul unor materii prime intense, oud, trandafir, șofran, ambră, mosc, și în jurul unei culturi în care parfumul se poartă generos, se stratifică și face parte din ritualul zilnic, nu din ocazii. Oud-ul, rășina prețioasă a lemnului de agar, cu mirosul lui adânc, lemnos și ușor afumat, e piatra de temelie a acestei tradiții și, mult timp, unul dintre motivele pentru care compozițiile din Golf păreau greu de abordat pentru un nas european. Casele de parfumerie din Emirate și din regiune au rafinat decenii la rând compoziții bogate, cu concentrații mari și persistență serioasă, doar că le vindeau în principal pe piețele din regiune. Pentru cea mai mare parte a publicului european, tot acest univers era o curiozitate de vacanță, nu un raft de cumpărături.

Scânteia globalizării a venit de unde vine totul în ultimii ani: din social media. Comunitățile online de pasionați au descoperit case arăbești cu formule intense, profiluri gurmande și prețuri adesea mai accesibile decât în parfumeria premium occidentală, iar clipurile de recenzii au transformat flacoane necunoscute în subiecte virale. Amploarea se vede în cifre: potrivit datelor companiei de analiză Spate, interesul online pentru expresia „Arabian perfume” a crescut cu aproximativ 63 la sută într-un an pe Google și TikTok, iar căutările pentru parfumurile cu oud au urcat cu peste 20 la sută, semn că fenomenul a depășit demult stadiul de nișă de internet. Același raport Spate pentru 2026 plasează „Arabian perfume” printre primii vectori de creștere ai întregii categorii de parfumerie, iar în topul brandurilor cu cea mai spectaculoasă dinamică de popularitate, primul loc e ocupat de o casă din Emirate, nu de un nume occidental consacrat. Așa s-a născut un val de cumpărători care a intrat în parfumerie prin poarta arăbească, nu prin cea clasică, iar mulți dintre ei au descoperit abia ulterior marile case occidentale, inversând traseul obișnuit al pasionatului.

România a prins fenomenul din plin, iar compozițiile dulci, gurmande, cu vanilie, trandafir și ambră s-au întâlnit cu un gust local deja orientat în direcția asta. Disponibilitatea s-a rezolvat și ea: categoria feminină e acum mult mai ușor de explorat, iar selecțiile de parfumuri arabești pentru damă disponibile pe cel mai mare retailer online de beauty din Europa, reunesc formule gurmande, florale, ambrate sau lemnoase într-un singur loc, cu recenzii și comparații care scurtează drumul de la curiozitate la alegere. Pentru o categorie în care contrafacerile circulă intens pe canalele neoficiale, contează enorm și partea nevăzută: un retailer care operează în 27 de țări, cu produse aduse exclusiv de la distribuitori autorizați și cu un centru logistic chiar în România, oferă exact garanția de autenticitate pe care un flacon cumpărat de pe un cont de social media nu o poate da. Prezența la același raft cu marile case a contribuit vizibil la normalizarea categoriei: ce se cumpăra cândva pe recomandări din forumuri se cumpără acum la fel de firesc ca orice parfum consacrat.

Interesant e și cine cumpără. Nu doar publicul tânăr venit de pe rețele, ci și cumpărătoare care au trecut prin toate clasicele occidentale și caută altceva, o semnătură mai puțin comună, un mod diferit de a purta parfumul. Pentru multe dintre ele, atracția nu mai ține de preț, ci de profil: intensitatea, evoluția pe piele și caracterul dulce-condimentat al compozițiilor arăbești oferă o experiență pe care parfumeria clasică europeană, construită pe alte coduri, o livrează mai rar. Stratificarea, obiceiul oriental de a combina două-trei compoziții pentru un rezultat personal, a devenit la rândul ei un subiect frecvent în comunitățile locale de pasionați, semn că nu s-a importat doar produsul, ci și o parte din cultura din jurul lui. Termeni ca oud sau sillage, rezervați cândva cunoscătorilor, au intrat firesc în conversațiile despre parfumuri din ultimii ani.

Granița dintre cele două lumi se subțiază de la an la an: interpretările de oud și ambră s-au înmulțit și în portofoliile occidentale, prețurile segmentului arăbesc urcă odată cu notorietatea, iar categoria se așază ca prezență permanentă a parfumeriei globale. Flaconul ornamentat care altădată părea o amintire adusă din Dubai stă astăzi, cât se poate de firesc, pe noptiera din București.

Etichete: Aleph News, parfum arabesc, parfumuri, parfumuri arabesti, știrile Aleph News