Anul 2021 a marcat cea de-a 100-a aniversare a Terapia – o companie SUN PHARMA, care își continuă parcursul spre inovație și progres cu misiunea de a îmbunătăți viața oamenilor.
Forţa de a merge înainte
De la un mic laborator farmaceutic înființat la Cluj-Napoca la cel mai mare producător de medicamente din România, aceasta este evoluția Terapia, într-un secol de activitate.Succesul durabil al companiei Terapia reflectă preocuparea centrală de a pune știința, cercetarea și inovația în slujba oamenilor, pentru a ajuta la prevenirea și tratarea bolilor.
Cum arată drumul unei companii care inovează?
Cu o istorie care începe în 1921, compania a aplicat întotdeauna cele mai avansate tehnologii pentru a dezvolta permanent produse inovatoare pentru îmbunătățirea stării de sănătate, ceea ce a dus la încredere și siguranță în produsele Terapia.
În prezent, Terapia este cea mai importantă companie de medicamente generice și produse OTC din România, dar și o prezență de referință în industria farmaceutică locală, prin investițiile constante direcționate către cercetare precum și în capacități de producție la cele mai moderne standarde la nivel european.
Progrese remarcabile în dezvoltarea de medicamente, timp de 100 de ani
De un secol, Terapia produce pe lângă branduri ultracunoscute (Faringosept®, Aspacardin® , Aspenter® sunt doar câteva exemple) și produse noi (precum Hepiflor®, Fortifikat® sau gama Kebene®) care contribuie la sănătatea și la starea de bine a oamenilor. Iar, astăzi, ca parte a grupului SUN PHARMA, Terapia oferă peste 300 de forme farmaceutice care acoperă o gamă largă de arii terapeutice.
Compania nu a urmărit doar creșterea numărului de produse ci, întotdeauna a avut în vedere ca produsele să răspundă nevoilor actuale de sănătate ale pacienților și consumatorilor.Astfel, din 1921 produsele Terapia au făcut o diferență în viata oamenilor, generație după generație.
Istoricul Terapia marcat de premiere
Terapia este și unul dintre pionerii locali ai industriei farmaceutice, compania devenind primul deținător al unui certificat de bună practică de fabricație emis în România, în anul 1999, dar și primul producător farmaceutic local cu un centru propriu de studii clinice de bioechivalență, în 2002. Calitatea activităţilor Departamentului de Bioechivalență a fost confirmată, ulterior înființării, de succesul inspecţiilor Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) și Agenției Americane pentru Alimente și Medicamente (FDA).
Terapia își dedică următorul secol de inovație în folosul oamenilor și sănătății lor
În acești 100 de ani, Terapia a demonstrat că este un brand românesc puternic care se bazează pe capacitatea de a inova pentru de a ține mereu pasul cu vremurile, având întotdeauna forţa de a merge înainte, îmbinând tradiția, știința, cercetarea și inovația pentru a descoperi noi tratamente pentru un viitor mai sănătos, angajament pe care compania îl va menține cel puțin pentru alți 100 de ani, ghidată de aceeași misiune: pentru oameni, pentru viață!