• Este al doilea oraş din România ca număr de locuitori, după Bucureşti
  • A avut în 2019 un PIB de 32,7 mld. lei, care înseamnă circa 3,2% din PIB-ul României
  • Tramvaiele din Iaşi au şi peste 30 de ani vechime

Știi deja că Iașiul a devenit un hub IT, care a atras în ultimii ani sute de programatori. Cu tot cu familii.

Dar orașul nu s-a dezvoltat în același ritm rapid, spun cei care locuiesc acolo. Alex Bodea, un tânăr de 35 de ani, a făcut o listă cu tot ceea ce ar pune în practică dacă ar fi primar.

Alex e antreprenor. Are afaceri în zona imobiliară și deține restaurantul Taverna Racilor din Iaşi. Timpul liber îl dedică soţiei şi fiicei lui de 2 ani. Se gândeşte în primul rând la familia lui când îţi spune ce înseamnă pentru el să fii primar.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Și-ar începe fiecare zi de lucru cu o plimbare prin oraș. Să vadă cu ochii lui ce nu merge, ce trebuie schimbat, ce trebuie curățat. Iar pentru el, cea mai urgentă investiţie trebuie făcută în infrastructura oraşului.

Alex Bodea, dezvoltator imobiliar: „Aş miza mult pe fluidizarea traficului şi transportul public. Modernizarea mijloacelor de transport public, mă refer la tramvaie. Avem tramvaie oarecum aproape de epocă şi e destul de greu să convingi un tânăr să se ducă la facultate cu tramvaiul dacă îşi permite o maşină sau cu un mijloc de transport aproape de realitate, 2020.“

Iașiul e un centru universitar important. 60 de mii de studenți merg la cursuri aici.

Alex crede că se poate mai mult și la acest capitol. Școlile private, cu profesori de top și recunoaștere internațională, ar putea să-i convingă pe tinerii de aici să nu mai plece.

Alex Bodea, dezvoltator imobiliar: „Acum nu este o şcoală privată celebră pentru elite, aşa cum la un moment dat am ales să plec în străinatate pentru un MBA, aş vrea ca fetiţa mea să nu plece la Londra pentru un MBA şi să poată să-l facă în Iaşi.“

Alex cumpără pentru restaurantul lui tot mai multe produse de la antreprenori locali. Și e ferm convins că aceasta e rețeta pe care trebuie să o aplice un primar care ține la comunitate. Să susțină afacerile din comunitate.

Alex Bodea, dezvoltator imobiliar: „Prin atragerea unor fonduri europene, aş cumpăra maşini, dube. Mi-aş face o hartă cu toţi producătorii, reprezentanţi din partea primăriei să meargă să ia marfă de la oameni, să o expună la vânzare. Facem târguri săptămânale, unde vin oamenii să-şi cumpere produse tradiţionale. Pentru bunăstarea unui oraş sursa hranei şi educaţia mi se par vitale.

Alex nu e deloc un visător. A lucrat 15 ani în companii multinaţionale.
Acolo a învățat cât de importante sunt regulile și ce poate face un administrator, dacă își formează o echipă pe bază de competențe.

Alex Bodea, dezvoltator imobiliar: „Aş merge pe principiul văzut acolo, pe linie de management. General manager, primarul tot ce înseamnă sub, city manager. Aş împărţi Iaşiul în mai multe zone, un manager peste toate zonele, un manager pe fiecare zonă, fiecare ar avea taskuri, deadline-uri, exact ca într-o multi naţională.