• În 1929, este instituită funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean
  • Până la 16.000 de lei este indemnizaţia unui preşedinte de Consiliu Judeţean
  • Duminică alegi nu doar primarul, ci şi consilierii judeţeni

România are 42 de judeţe, care, după alegeri, vor fi conduse de câte un preşedinte de Consiliu Judeţean.

El este responsabil în faţa ta de buna funcţionare a administraţiei judeţene.
La el te poți plânge, cel puțin teoretic, dacă primarul nu face ceea ce trebuie.

Și tot președintele Consiliului Județean reprezintă judeţul în relaţia cu celelalte autorităţi. Cum ar fi guvernul.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Instituţia Consiliului Judeţean ai moştenit-o de la Alexandru Ioan Cuza.

În prima parte a domniei sale, odată cu adoptarea unui mare pachet de legi, Alexandru Ioan Cuza introduce şi instituţia Consiliilor Judeţene. Un consiliu judeţean era administrat de un prefect.

Abia în 1929, apare funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, care, împreună cu consiliul, avea în atribuţiile sale administrarea taxelor judeţene pentru drumuri, organizarea târgurilor şi a iarmaroacelor, dar şi administrarea drumurilor judeţene şi a canalelor.

La începutul regimului comunist, consiliile judeţene au dispărut

În locul lor, în 1965, au apărut consiliile populare judeţene. Cu mari puteri. Spre exemplu, puteau alege şi a revoca judecătorii şi procurorii şefi ai judeţelor.

După Revoluţie, până la adoptarea legii administraţiei publice locale,
administrarea judeţelor a fost făcută de consiliile judeţene ale Frontului Salvării Naţionale.