Ce vor românii de la primari: ”Să meargă pe străzile pe care mergem şi noi pe jos, să împingă un cărucior”

• Mihai Epure are 20 de ani şi este student la Facultatea de Drept din Bucureşti
• El vrea mai multe parcări subterane în Constanţa
• Aproximativ 56.000 turişti străini au vizitat Constanţa în 2019
• În 2011, populaţia Constanţei era de 283.872 locuitori, cu aproximativ 26 000 mai puţini faţă de 2002

Hai să îți arăt ce am descoperit. Am presupus că nu știu nimic despre Constanța și că vreau să fac o excursie acolo. Așa că am intrat pe site-ul pe care navighează, zilnic, sute de mii de turiști din toată lumea: Tripadvisor. Să văd ce pot face în orașul de la malul Mării. M-am lămurit în doar câteva minute. Mai nimic.

Vizitez Cazinoul, care e în renovare, și știi cât a durat până s-a hotârât statul român să nu lase clădirea-monument să se dezintegreze. Apoi, pot merge la Muzeul de Arhelologie, merg să văd moscheea și în final, mi se recomandă câteva ore de plajă în Mamaia.

Oferta e departe de ceea ce înseamnă o vizită într-un oraș turistic. Chiar și așa, anual 1.300.000 de turiști ajung în Constanța. Dezamăgiți, cei mai mulți nu revin.

Dezamăgiți sunt și cei care se nasc și trăiesc în Constanța. Mihai Epure e unul dintre ei. E încântat că vine din unul dintre cele mai vechi oraşe din România şi cu cel mai mare port din ţară. Dar, chiar și așa, a dat Constanța pe București ca să meargă la facultatea de Drept.

Constanța e unul dintre centrele universitare mari din România, unde, în fiecare an, 20.000 de tineri merg la cursuri. Dar, cum spune Mihai, chiar s-ar putea mai mult. Dacă primarul ar înțelege că Educația înseamnă, dincolo de cifre, calitate.

Mihai Epure – student: “Primarul ar trebui să se implice mai mult pe plan educaţional, pentru că în ultima perioadă foarte mulţi tineri din Constanţa pleacă la facultăţi ori din ţară ori din străinătate. Nu mi se pare normal ca acest lucru să se aprofundeze. Eu ca locuitor al Constanţei mă simt aiurea să ştiu că oraşul parcă nu-mi oferă atât de multe posibilităţi în a mă dezvolta în domeniul în care doresc eu. Trebuie să fiu nevoit să plec la Bucureşti sau în altă parte ca să beneficiez de o educaţie pe măsură ca să ştiu că am şanse să realizez ceva în viaţă.”

Silviu Coman e ieșean prin adopție. S-a născut în Brașov, dar s-a mutat cu soția lui în Moldova. E antreprenor, încearcă să-i obișnuiască pe cei din Iași cu gustul cafelei de specialitate.

Silviu vrea ca primarul să pună în valoare centrul Iaşului şi nu face referire doar la clădirile simbol. Vrea piste pentru biciclişti şi pentru cei care merg pe trontinete electrice.

Silviu Coman, antreprenor: ”Să definim clar care este centrul Iaşului şi să-i dăm o direcţie asfel încât să putem avea şi noi un centru de tipul centrului vechi din Bucureşti, unde să se întâmple lucruri, să fie terase, să fie magazine. Aşa avem foarte multe spaţii cu outlet sau mai ştiu eu ce alte lucruri care nu fac neapărat cinste unui oraş capitală culturală, capitală istorică. Poate ar trebui să adune în centrul ăsta şi altfel de business-uri astfel încât să nu fie confundat centrul Iaşului cu un centru comercial. Să reglementeze foarte clar ce înseamnă trotinetă. Pe unde se merge? Se merge pe trotuar sau se merge pe asfalt, biciclistul la fel.”

Andreea e la curent cu tot ce se întâmplă în Iaşi, e blogger şi mamă şi recunoaşte că cea mai mare bucurie o are atunci când îi inspiră pe alţii să facă o schimbare în bine.

Andreea trăiește în Iași, dar comunitatea ei virtuală strânge cititori din toată țara, în special din București. Ar vrea să scrie mai mult despre orașul ei, despre oamenii de acolo și despre business-urile care se dezvoltă local. Despre comunitate.

Dar, ca orașul să fie mai mult decât o colecție de străzi și clădiri, e nevoie, spune ea, de un primar care să respire același aer cu cei pe care-i administrează. Un primar care să știe permanent ce nevoi au locuitorii și să ia decizii bazate pe așteptările de azi ale lor, nu de mâine.

Andreea, blogger: ”Să meargă pe străzile pe care mergem şi noi pe jos, să împingă un cărucior, să meargă cu rolele, cu bicicleta. Să fie acolo, în mijlocul nostru şi să ştie de la cât costă un bilet de autobuz şi să îl plătească din banii lui şi să meargă cu autobuzul, printre noi, până la a fi acolo printre noi pe la toate evenimentele.”