• În anul 1992 a fost semnată declaraţia de înfrăţire între Timişoara şi Karlsruhe.
  • Ovidiu Bunget, profesor de contabilitate şi audit cunoaşte bine ambele oraşe.
  • Consideră că Timişoara stă mai prost la reabilitarea clădirilor istorice şi la infrastructură rutieră.

Chiar dacă Timișoara a primit numele de mica Vienă, nu îți propun o comparație între cele două orașe. Ci, o alta. Între Timișoara și orașul Karlsruhe din Germania.

Sunt similare ca populație și mărime. Mai sunt și înfrățite din 1992. Ovidiu Bunget e profesor universitar. E doctor în contabilitate şi audit și face des drumuri la Karlsruhe, să țină cursuri. Dintre cele două orașe, are clar un favorit. Îți explică de ce.

Zona centrală este destul de îngrijită, să spunem. Mult mai îngrijită. Clădirile sunt puse mai mult în valoare, iar Timişoara are potenţial în sensul acesta. De asemenea, cred că şi universitatea este mult mai apropiată de mediul de afaceri, decât alte universităţi, pentru că şi concepţia lor este alta decât ideea de universitate în România, spune Ovidiu Bunget, profesor de contabilitate și audit.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

Karlsruhe găzduiește prima și cea mai mare universitate nemțească cu profil IT

Și Timișoara și Karlsruhe au aproximativ 40 de mii de studenți anual. Diferența e că orașul din Germania găzduieşte prima şi cea mai mare universitate nemțească cu profil IT.

În jurul ei a crescut o regiune tehnologică, unde muncesc două sute douăzeci de mii de oameni din diferite ţări ale lumii. E al treilea cluster IT al Europei.

Oraşul Karlsruhe este cunoscut și ca Reşedinţă a Justiţiei, deoarece găzduieşte Curtea Constituţională Federală, Curtea Supremă Federală de Justiţie şi Procuratura.

Traficul este mai bine rânduit, să spunem. Sunt zone în care accesul nu se face cu maşina, evident că la câteva minute poţi să ieşi pe două-trei autostrăzi şi să te îndrepţi spre orice direcţie a Europei, spune Ovidiu Bunget.

Timișoara versus Karlsruhe

TimișoaraKarlsruhe
Buget 2020460 milioane euro1.4 miliarde euro
Suprafață130.5 km patrati173 km pătraţi
Populație326.636313.092
AutostrăziA1A5, A8, A65, A35
Șomaj (iunie)0.92%4.4%
Număr viceprimari25
Număr consilieri locali2750
Școli de stat10890
Studenți41.00040.000
Nivel de poluare8-4256
Chirie medie800 – 900 euro / lună300 – 350 euro / lună
Spații verzi1.155 hectare1.000 hectare
Instituții de cultură17135
Spitale73
Piste pentru bicicliști100102