Istoria legislativului în România: Primul Parlament începe încă din secolul al XVII-lea

• Istoria primului Parlament începe încă din secolul XVII
• Primul Parlament a funcţionat în Dealul Mitropoliei
• Palatul Camerei Deputaţilor a fost construit între 1906-1916
• În 1997, guvernul Văcăroiu îl dă în administrarea Patriarhiei Române
• Palatul Camerei seamănă cu Opera Garnier din Paris

Pe 6 decembrie au loc alegerile parlamentare. Istoria legislativului în România începe cu primul Parlament al Principatelor, care a fost înființat în 1862 de Alexandru Ioan Cuza. Funcţiona într-o cladire de pe Dealul Mitropoliei din Capitală.

La 1.600 Dealul Mitropoliei era acoperit de viile Domnului şi ale călugărilor. Ideea de a avea în mijlocul mitropoliei sediul legislativului nu era întâmplătoare. Conform obiceiului, mitropolitul era preşedintele boierilor. Ei erau singurii cu drept de vot reuniţi în adunarea deputaţilor.

Cutuma spunea că mitropolitul nu avea voie să-şi părăsească locuinţa. Așa că a fost firesc ca adunarea deputaţilor să fie la Mitrolopie. Revenind în zilele noastre, actualul Palat al Camerei Deputaţilor a fost ridicat după anul 1906.

Miruna Iftene, ghid Palatul Patriarhiei: „Palatul a fost construit pe locul fostei clădiri în care Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Ţării Româneşti, la data de 24 ianuarie 1859.”

În 2020, sala de plen a primului Parlament, arată la fel ca acum 100 de ani. A fost schimbat doar mobilierul. Pe vremuri, aleşii nu stăteau atât de confortabil în scaune.

Miruna Iftene, ghid Palatul Patriarhiei: „Se spune că, înainte, scaunele nu erau atât de comode, iar spătarul era mai drept, pentru ca parlamentarii să nu adoarmă în timpul şedinţelor de lucru.”

Palatul Camerei Deputaţilor este prima clădire din România la construcţia căreia s-a folosit betonul armat. A fost ideea tânărului inginer, Gogu Constantinescu. Deputaţii, reticenţi, au cerut să fie testată rezistenţa ei.

Miruna Iftene ghid Palatul Patriarhiei: „Ei au cerut să se pună pe fiecare scaun câte un sac de nisip în greutate de 100 de kilograme pentru a se vedea ce se întâmplă cu clădirea, sub greutatea acestor saci. Constructorul, împreună cu echipa sa, fiind siguri pe lucrarea lor, au spus că nu vor pune câte un sac de 100 de kilograme pe fiecare scaun, ci vor pune câte doi saci de 100 de kilograme pe fiecare scaun, gândindu-se că acum parlamentarii sunt la început de mandat, dar până la sfârşitul acestuia nu se ştie ce se va mai întâmpla.”

Adrian Năstase, Preşedinte Camera Deputaţilor 1992-1996: „Sediul Camerei Deputaţilor era într-o clădire care era potrivită în perioada interbelică, atunci când şedinţele se ţineau la Capşa, iar în perioada comunistă, fiind doar două sesiuni pe an, problema spaţiului nu se punea.”

După alegerile din 1992 a apărut în dicuție mutarea Parlamentului la Casa Poporului

După alegerile libere din 1992, când s-a instalat un Parlament stufos, clădirea a devenit neîncăpătoare. A apărut astfel în discuţie Casa Poporului, drept alternativă.

Adrian Năstase, Preşedinte Camera Deputaţilor 1992-1996: „Trebuia să privim către o clădire care în 1992 era cam la 60% finalizată, Casa Poporului şi să ne gândim dacă acolo e mai bine să facem un bordel internaţional, cum se sugera atunci, sau un cazino sau dacă n-ar fi mai potrivit să fie folosită pentru un parlament modern.”

Adrian Năstase îşi aduce aminte cu nostalgie de acea perioadă. El a fost preşedintele Camerei Deputaţilor în primul Parlament instalat prin alegeri libere în anul 1992. Spune că avea alt farmec atunci.

Adrian Năstase, Preşedinte Camera Deputaţilor 1992-1996 ID: „Adrian Păunescu, care, la un moment dat voia să vorbească la o dezbatere privind o moţiune de cenzură. Nu mai aveau timp în grupul respectiv şi a venit să-mi ceară să-i dau eu nişte minute din alte resurse de acolo, din dezbatere. Şi pe biroul meu de preşedinte al Camerei atunci a improvizat un text în versuri, pe care l-a citit după aceea în timpul moţiunii. Deci, asta era atmosfera.”

În vremea aia, aleşii noştri munceau cu acelaşi drag şi spor, ca şi în zilele noastre. Spune, ironic, Năstase.

Adrian Năstase, Preşedinte Camera Deputaţilor 1992-1996: „Orice pauză de 15 minute durează 30, iar după pauză rămân în sală doar ziariştii.”