• Nume grele din politică nu se mai regăsesc pe liste la parlamentare
  • Ecaterina Andronescu şi Teodor Meleşcanu rămân la catedră
  • Eugen Nicolicea nu se mai află pe lista PSD la alegerile din 6 decembrie

Ştii unde se duc dinozaurii politici cand dispar? Pe unde pot sau pe unde sunt primiţi. La alegerile de pe 6 decembrie au dispărut nume cu greutate din Parlament.

Parlamentar de profesie, Eugen Nicolicea a dispărut de pe listele PSD. A stat, până acum, 28 de ani în băncile legislativului. Refuză să spună ce va face în continuare – nu-l mai interesează subiectul.

„Domnul Nicolicea a fost, aduceţi-vă aminte, şi la partidul domnului Oprea şi pe la multe alte formule politice, încât cu domnia sa niciodată nu ştii la ce să te aştepţi”, a spus politologul Andrei Ţăranu.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA
C.E. INVESTIGHEAZĂ CHINA
CE ESTE DUREREA CRONICĂ

Ecaterina Andronescu ne-a zis că rămâne la catedră. Avea un regret în glas. Îi pare rău că „singurul ministru de resort al cărui nume este pe toate legile educaţiei” nu va mai face parte din viitorul legislativ. Ea a fost rector la Politehnică şi ministru al Educaţiei în trei guverne.

Doamna Andronescu este fără discuţie un personaj cheie în educaţia românească, desi nu este autoare de reformă cum este domnul Funeriu sau cum a încercat să fie domnul Miclea. A avut, fără discuţie, o influenţă uriasă asupra ministerului, chiar şi când nu a fost ministră”, a mai spus Andrei Țăranu.

Teodor Meleşcanu, diplomat de carieră şi parlamentar în patru legislaturi, a hotărât că este timpul să predea ştafeta celor tineri. Meleşcanu a semnat şi elaborat sute de legi în Parlament. Între 2012 şi 2014 a condus Serviciul de Informaţii Externe.

Mulţumită lui Dumnezeu puterile mă ţin şi văd că în democraţii consolidate cum ar fi Statele Unite poţi ajunge la vârsta mea să fii preşedinte de ţară, am hotărât totuşi să nu mai candidez. Eu îmi voi continua activitatea didactică şi academică în calitate de profesor şi voi rămâne atâta timp cât voi trăi, un diplomat în slujba României”, a spus Teodor Meleșcanu.

În viitor, Meleşcanu pregăteşte o carte împreună cu alţi foşti miniştri de externe din zona Balcanilor despre perspectivele extinderii Uniunii Europene.

Cezar Preda face și el un pas în spate. Un alt corifeu al Parlamentului, Preda zice că a stat prea mult în vârful politicii.

E momentul să vină oamenii tineri!”, spune Cezar Preda, care este unul dintre cei mai vechi parlamentari şi printre singurii loiali aceluiaşi partid.

Acum când pleacă, sunt convins că, desi nu va mai fi la nivel central, el va continua să aibă o influenţă, cel puţin pentru o perioadă”, explică politologul.

Pentru tine e important să ai o clasă politică tânără. În Parlament, vechimea și experiență își spun, însă, cuvântul.

Contează foarte mult, să-i spunem, să ai unul-două-trei mandate, pentru că, în ciuda a ceea ce se spune, parlamentarismul devine o meserie”, conchide politologul.