• Un parlamentar are salariul de cel puțin nouă ori mai mare decât minimul pe economie
  • Un senator sau un deputat câștigă lunar 2.500 de euro net
  • Un angajat cu experiență de 3-5 ani în privat câștigă 1.000-1.500 de euro net

Poate o să te enerveze ce îți spun, dar să știi că salariul unui parlamentar e cam de 10 ori mai mare decât salariul minim.

Spre exemplu, președintele Senatului și Camerei Deputaților are salariul 3.200 de euro, lider de grup parlamentar – 2.800 de euro, senator/deputat – 2.500 de euro, subsecretar de stat: 1.900 de euro. Președinții celor două camere iau ceva mai mult – 3.200 de euro.

Nici măcar specialiștii în HR nu înțeleg foarte bine care sunt criteriile de salarizare și de ce banii nu sunt proporționali cu rezultatele.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Alina Popescu, specialist resurse umane: „Dacă ne uităm la aleșii din Parlament, vedem că acolo sunt și tineri la început de drum și oameni mai seniori. Cumva nu este foarte clar care ar fi pregătirea pentru a ajunge pe listele partidelor.“

Răzvan Rada, director general Head Hunting IT: „Dacă comparăm o țară cu o companie privată, trebuie să acceptăm că cetățenii sunt proprietarii țării, așa cum în domeniul privat avem asociații și acționarii care dețin o firmă. Trebuie să avem în vedere impactul deciziilor unui politician. Ele sunt de regulă pe termen lung. Prin urmare, raportat la aceste responsabilități, teoretic, aceste salarii nu sunt exagerate. Probabil nemulțumirea e mai mult legată de felul cum percepem performanța lor.“

De cealaltă parte ești tu, cel care lucrezi la privat. Știi că pentru un salariu de 1.000 de euro trebuie să ai cam 3 ani de experiență. Asta înseamnă că o să câștigi cu mult sub jumătate din salariul unui deputat, care mai lucrează și 2-3 zile pe săptămână. Doar că, spre deosebire de el, tu trebuie să muncești pe rupte, mai ales dacă vrei și o avansare.

Alina Popescu, specialist resurse umane: „Trebuie să demonstrezi că ai o anumită experiență, un anumit nivel de management pentru a fi promovat de către organizație.“

Iar ca să ajungi la 3.000 de euro, trebuie să lucrezi în IT. Și să fii manager. Dacă ajungi aici, însă, ai foarte multe responsabilități.

Alina Popescu, specialist resurse umane: „În mediul privat aceste nivele salariale le întâlnim pentru pozițiile de middle management, cum le numim noi, sau pentru pozițiile de specialiști cu un alt nivel de pregătire: ingineri în zona de R&D sau pozițiile din IT care dezvoltă soft. Sunt pozițiile care câștigă aceste sume de bani, mă refer aici undeva în jur de 2.500 – 3.000 de euro.“