• Antreprenorul Florin Mare vrea ca viitorii parlamentari să taie din birocrație
  • Florin Mare: Debirocratizarea m-ar ajuta să mă ocup de afaceri
  • O altă dorință de-a lui Florin este un cod fiscal previzibil și stablil
  • Antreprenorul ieșean vrea să există o consultare reală a politicienilor cu cetățenii

Nu mai este mult până pe 6 decembrie când vor fi alegerile europarlamentare. Înainte să pui ştampila pe buletinul de vot te-ai gândit ce vrei de la alesul tău? Antreprenorul Florin Mare ştie exact ce vrea, dar este dezamăgit de ce vede. Are 46 de ani, este din Iaşi şi conduce o agenţie de branding şi comunicare. Lucrează din 1999 în acest domeniu şi îţi spune că cel mai negru coşmar pentru el este birocraţia.

 Florin Mare, antreprenor Iași: „Pe mine mă chinuie atunci când trebuie să fac un document mai sofisticat, o documentaţie. De curând au fost acele capitaluri de lucru ofertate către antreprenori. Mi-a luat mult să fac acele documente, cu toate că nu erau complicate. Toată documentaţia exista deja la instituţiile statului. Trebuia să depun un bilanţ, depus la date de. E fustrant. Debirocratizarea, asta m-ar ajuta să mă ocup de ceea ce am eu de făcut. Şi pe oamenii mei, să se ocupe de treabă.”
 
Florin şi-ar dori să fie mai stabil şi codul fiscal.

Florin Mare, antreprenor Iași: „Să ştie fiecare om cum vrem să arate ţara asta peste 20 de ani şi să ştie fiecare ce are de făcut. Şă ştim cum să ne pregătim copiii, medici, manageri, antreprenori, oameni creativi. Noi lucrăm cu bugete, previzionate cu un an înainte. Dacă o companie îşi face nişte rezerve, dacă se schimbă ceva, se taie prima dată din zona de marketing şi comunicare. Această impredictibilitate se răsfrânge foarte rău asupra domeniului meu când apare o schimbare.”

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
TINERIII VOR VOT OBLIGATORIU
HARRY POTTER DAY
TRUMP RISCĂ NOI SANCȚIUNI

În 2010 a fost membru al Parlamentului European al Întreprinzătorilor unde a cunoscut mai mulți europarlamenatri. După această experiență Florin îţi spune că relația parlamentarilor cu tine trebuie să fie alta.

Florin Mare, antreprenor Iași: „Nu am senzaţia până acum a unei relaţii reale. Nu am avut senzaţia că am fost consultat în mod real. Mi-ar plăcea să fie nişte obişnuinţe în care să oferim feedback. critici, răsplată. (…) El merge cu nişte proiecte cu care rezonez şi îl votez şi apoi să mă răsplătească cu beneficiile acelor proiecte. Din păcate reprezentativitatea este foarte scăzută la cât circ ieftin am putut vedea.”