George Simion vine cu declarații după EXIT-POLL: „Este o revoluție a conștiinței naționale”

Liderul AUR George Simion a ieșit cu primele declarații după EXIT-POLL. Acesta a declarat că „poporul român a votat cu forțele suveraniste” și a ținut să felicite forțele politice noi: POT, SOS, dar și SENS. Simion a acuzat „manipularea mediatică” și „casele de sondaje” mincinoase. A numit votul din primul tur al alegerilor prezidențiale „un vot de independență”. În același timp, acesta a spus că AUR este „pregătit să își asume guvernarea în interesul poporului român”.

„Clasa politică trădătoare care a încercat să nu audă glasul poporului român, măcar acum în al doisprezecelea ceas să o facă. Fac un apel la instituțiile statului să respecte democrația. Să se asigure că cei care au furat și au cumpărat astăzi voturi, care au obținut voturi prin amenințare, care au falsificat urne. Mi-e silă. Nu cred in sondaje și în exit-poll-uri. Credem că valorile naționale au vorbit.”, și-a început George Simion discursul.

„Vrem liniște și pace, dar aceasta nu poate exista fără dreptate. Nu trebuie să oferim doar pace, ci și o reformă totală a cum românii sunt reprezentați de instituții politice. Este o revoluție a conștiinței naționale. Suntem într-o criză, cea mai profundă de la Revoluție încoace, mai ales a valorilor. […]

Unirea face puterea. Avem nevoie de pace ca țara să își revină. Ne regrupăm ca armatele distruse la Stalingrad. Țara Românească n-o să dispară de pe hartă. Au schimbat tacticile, dar scopul e același. Vor să ne manipuleze. Facțiunile politice au luat decizii în locul meu…. și al tău! […]

Fac un apel la SRI, AEP, la Poliție și Justiție să permită tranziția democratică a puterii. Suntem gata să ne asumăm guvernarea în interesul poporului român. […] Nu mai vrem să ne implicăm în războaiele altora. Mai mult de 33% sunt în risc de sărăcie și politicienii vor să creeze diversiuni. Viitorul nu este al urii, este al speranței. Am mult de vorbit pentru că vocea noastră nu s-a auzit în toți acești 4 ani. Ați vrut să îi păcăliți pe români că vrem să facem alianță cu PSD. Noi facem alianță doar cu românii și cu suveraniștii. […]

Noi îl vom susține prin toată infrastructura disponibilă [pe Călin Georgescu]. Susținerea noastră nu este condiționată, nu vreau poziție de prim-ministru. Ne-am dat cuvântul să luptăm pentru o Românie suverană și vom merge până la capăt. Este timpul să întindem o mână: să fim cu toții români. Așa să ne ajute Dumnezeu.”, a zis liderul AUR.

Exit mobile version