• Un fermier din Dolj foloseşte bondari pentru a creşte producţia de roşii fără să folosească substanţe chimice
  • Bondarii cresc producţia cu 20%, iar fructele sunt mai mari
  • Fermierul a plătit 500 lei pentru bondari, dar va câştiga cu aproximativ 10.000 lei mai mult faţă de cât ar fi câştigat dacă nu folosea bondarii pentru polenizare

Roşiile pot fi produse şi cu ajutorul unor insecte. Un fermier din Dolj foloseşte bondarii pentru a poleniza tomatele.

Cosmin Dragu are 26 de ani şi este inginer agronom. De doi ani, aduce bondari în solarul de roşii. Astfel, legumele sale sunt mult mai naturale, fructele sunt mai mari, iar pierderile sunt zero.

„Dacă nu ar fi ei, ar fi posibilitatea ca unele din flori să nu se polenizeze şi să cadă. Atunci am avea pierderi”, a spus Cosmin Dragu. 

Anul acesta, Cosmin a plantat 4.000 de fire de tomate, în solar. În urmă cu 7 zile, a adus 50 de bondari din Olanda, iar în cel mult două  luni va ieşi cu roşiile pe piaţă. Se aşteaptă că va recolta 12 tone de roşii, cu aproximativ 20 la sută mai mult decât ar fi avut dacă nu folosea bondarii.

Recomandări

CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CUM ÎNVINGE EUROPA CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

„Bondarii costă undeva la 250 lei stupul.(…)Fructele fiind polenizate din timp o să fie de calibru mai mare şi plus un număr mai mare de fructe”, a mai declarat fermierul. 

Bondarii nu sunt singurele insecte pe care Cosmin le foloseşte în grădina de legume. Păienjenii şi gândacii prădători îi salvează ardeiul de dăunători, fără ca fermierul să folosească substanţe chimice.