- Între 35 şi 45 de mii de euro îţi trebuie dacă vrei să cumperi francize.
- O singură locaţie a generat anul trecut venituri de aproximativ 200 de mii de euro.
- Conceptul a fost gândit în anul 2018.
Te-ai gândit vreodată să faci bani din cereale cu lapte? Lucian Bădilă este unul dintre patronii singurului cereal bar din România. Conceptul a fost gândit în urmă cu doi ani, iar o singură locaţie a generat venituri anul trecut de aproximativ 200 de mii de euro. El este optimist deși criza Covid-19 a afectat multe afaceri.
Lucian spune că vânzările lor sunt cu 60% mai mici acum, dar business-ul se va extinde în regim de franciză. Una a fost deja cumpărată pe timpul stării de urgenţă în Craiova, iar cafeneaua va fi deschisă luna viitoare. Până la sfârşitul anului vor fi cinci locaţii noi.
„Anul trecut am închis cu aproape 200 de mii de euro cu o singură locaţie. Cu siguranţă vom atinge targetul propus de cinci locaţii anul acesta, anul viitor ne mai propunem încă cinci locaţii şi, cum spuneam mai devreme, să ieşim pe piaţa străină cu conceptual”, spune Lucian
„Cu siguranţă nu o să ajungem la 350 de mii, cum ne-am propus iniţial, dar la nivel de grup, şi la nivel de grup vorbesc şi de locaţiile în franciză, probabil vom ajunge la 200-250 mii”, adaugă el.
- Germania generează aproape un sfert din economia Uniunii Europene, potrivit Eurostat. PIB-ul României ajunge la 380 de miliarde de euro
- România, Bulgaria și Spania au semnat un acord pentru operațiuni transfrontaliere de poliție aeriană în cadrul NATO. Avioanele spaniole vor putea patrula și în spațiul aerian al Bulgariei
- Mai poate un film despre sexualitate să provoace scandal în 2026? Gregg Araki readuce erotismul în prim-plan cu „I Want Your Sex”
- Ai pleca într-o croazieră ca să rezolvi o crimă? Virgin Voyages va relansa în 2027 croaziera dedicată fanilor true crime
- Ai merge la restaurant fără haine? Un steakhouse din Florida organizează lunar seri de „nude dining”