- ANAF va începe o serie extinsă de controale fiscale în toată țara.
- Aceste controale vor fi realizate de structurile teritoriale de inspecție fiscală.
- Acțiunea reprezintă una dintre cele mai ample operațiuni ANAF asupra marilor contribuabili.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat oficial că va demara în curând o serie amplă de controale fiscale, vizând peste 500 de mari contribuabili din diverse sectoare economice.
Potrivit unui comunicat transmis joi, aceste verificări vor fi realizate în întreaga țară de structurile teritoriale de inspecție fiscală, delegatate de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
Scopul controalelor e de a examina respectarea legislației fiscale și contabile, corectitudinea obligațiilor declarate și plătite la bugetul consolidat și de a identifica și gestiona riscurile de neconformare fiscală.
Selecția companiilor supuse verificărilor s-a făcut pe baza unor analize detaliate de risc fiscal, realizate de ANAF, utilizând informații din bazele de date interne și aplicațiile informatice integrate ale instituției.
Această inițiativă reprezintă una dintre cele mai ample acțiuni ale ANAF în ceea ce privește marii contribuabili, amintind de Operațiunea Iceberg din februarie 2019, când au fost controlate 80 de companii mari și mijlocii.