Apple a crescut salariile angajaților din SUA pentru a combate lipsa forței de muncă

Sursa foto: Profimedia
  • Apple oferă angajaților săi din retail, din SUA, creșteri salariale între 2 și 10%, în funcție de locație.
  • Inflația este una dintre cauzele creșterilor salariale ale angajaților Apple.
  • Gigantul tehnologic le-a mai spus angajaților că introduce și alte beneficii îmbunătățite.

Apple a crescut salariile angajaților din Statele Unite cu până la zece la sută pentru a combate lipsa forței de muncă. Compania oferă multora dintre angajații săi din retail, din SUA, creșteri salariale între doi și zece la sută, în funcție de locație, potrivit Bloomberg.

Angajații din vânzări, personalul de asistență al Barului Genius și unii lucrători pe oră vor primi măriri de salariu.

Apple crește salariile lucrătorilor săi din cauza inflației, a unei piețe a muncii dure și a plângerilor angajaților cu privire la condițiile de muncă pe fondul pandemiei.

Creșterile salariale au fost anunțate la întâlnirile de afaceri și cele cu angajații de la începutul acestei săptămâni. Majoritatea angajaților care beneficiază de mărirea de salariu este reprezentată de cei care au lucrat la companie înainte de anul 2020.

Nu toate magazinele au fost, încă, informate despre planurile Apple, dar creșterile salariale sunt așteptate să intre în vigoare din februarie și să fie independente de creșterile salariale anuale din octombrie. 

Pe lângă creșterile salariale, compania le-a mai spus angajaților, în această săptămână, că introduce și beneficii îmbunătățite. Apple intenționează să ofere 12 zile de concediu plătit în loc de șase, iar acele zile pot fi folosite în cazul în care angajații vor să meargă la medic sau să își viziteze membrii familiei.

De asemenea, gigantul tehnologic le permite angajaților să aibă dreptul la o creștere a numărului de zile de concediu pe care le primesc anual. Compania oferea zile de concediu suplimentare după cinci ani de angajare, însă, acum, zilele de concediu suplimentare se vor oferi după trei ani.