• Fundaţia Bill & Melinda Gates a dat publicităţii un raport alarmant privind viitorul.
  • „Se apropie o uriaşă criză agricolă şi umanitară. Sunt necesare mai multe fonduri”, este mesajul raportului.

O criză agricolă uriaşă, în special pentru ţările expuse din punct de vedere climatic, se va abate asupra lumii. Din acest motiv, este nevoie de strategii de adaptare, de sprijin şi de finanţare, toate în regim de urgenţă, cu o atenţie deosebită pentru Africa.

Aceste lucruri sunt susţinute de cel mai recent raport prezentat de Fundaţia Bill & Melinda Gates.

De ceva timp, Fundaţia încearcă, prin finanţare, să facă lumină asupra unora dintre principalele probleme globale, de la criza climatică până la redresarea post-Covid-19.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

În raport se consemnează că o creştere a temperaturilor în lacurile din întreaga lume a fost detectată şi este legată de emisiile de gaze cu efect de seră.

Aceste ecosisteme, de care depind milioane de oameni, sunt expuse riscului, putând perturba viaţa de zi cu zi a omului.