• BNR schimbă condiţiile de creditare.
  • Avansul creşte de la 15% la 25% pentru creditele de investiţii imobiliare în lei, la 35% pentru cele în euro şi la 50% pentru cele în alte valute.
  • Se modifică şi calculul pentru gradul maxim de îndatorare, scrie Ziarul Financiar.

BNR a publicat un proiect de regulament pentru schimbarea condiţiilor de creditare pentru unele credite de investiţii imobiliare, prin care avansul ar urma să fie modificat, precum şi criteriile de calcul pentru gradul maxim de îndatorare al persoanelor fizice.

„În cazul creditelor acordate pentru achiziţia unui imobil care nu este destinat a fi utilizat ca locuinţă pentru folosinţă proprie şi permanentă/continuă a debitorului, limitele prevăzute la alin. (1)-(3) se reduc cu 10 puncte procentuale”, potrivit documnetului BNR.

Astfel, valoarea unui credit pentru investiţii imobiliare nu poate depăşi 75% din valoarea garanţiei ipotecare în cazul creditelor acordate în lei, faţă de 85% cât era în trecut, 65% pentru creditele în euro, şi 50% pentru creditele în alte valute.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS

Potrivit noilor calcule, românii vor avea de plătit un avans de 25% pentru creditele de investiţii imobiliare în lei, de 35% pentru cele în euro şi 50% pentru cele în alte valute.

Noile prevederi nu se aplică în cazul creditelor pentru investiţii imobiliare garantate integral sau parţial de stat.

De asemenea, BNR propune ca pentru acordarea creditelor, împrumutătorii stabilesc prin normele proprii de creditare nivelurile maxime admise pentru gradul de îndatorare, cu luarea în considerare a riscului valutar, a riscului de rată a dobânzii şi a riscului de diminuare a veniturilor eligibile disponibile pe perioada de derulare a creditului.

Noile condiţii întră în vigoare de la 1 ianuarie 2022.