- Alin și Emanuel sunt doi frați care s-au întors din Londra după 10 ani și și-au deschis afacerea visurilor lor la Cluj
- Burgerii verzi și burgerii negri sunt cele mai vândute preparate din restaurantul lor
- Când a primit mâncarea, Sorin a făcut prima dată o fotografie și a postat-o pe Instagram
Zilele astea, verde te duce cu gândul numai la scenariul ăla relaxat de începere a școlii. Îți mut eu gândul acum și s-ar putea chiar să-ți plouă-n gură.
Doi frați care au lucrat în restaurante fine dining din Londra s-au întors la Cluj și și-au făcut un local al lor unde vând burgeri verzi.
Emanuel Runcan, proprietar restaurant: „Avem o chiflă verde făcută în casă, am înverzit-o cu clorofilă de spanac. Pentru burgerul vegan am folosit fasole și alune. Simplu, nimic complicat.“
Se joacă și cu alte culori, așa că feeria asta e bucuria împătimiților de Instagram. Vin aici, comandă, își pozează mâncarea și iau prima îmbucătură abia după ce poza e urcată pe feed.
Sorin, client: „E foarte bun! Ai făcut poze înainte să mănânci? Da, am și pus pe Insta.“
Alina Runcan, proprietar restaurant: „Aici avem o chiflă neagră cu cărbune medicinal și o să pun sos alb, salată și gem de ceapă caramelizată, pe urmă burgerul dublu.“
Mihai, client: „Eu am încercat din toate felurile, dar acesta verde mi se pare cel mai bun, așa ca și textură, ca și compoziție.“
Întrebat dacă oamenii sunt sceptici când vin și văd un burger verde sau negru, Alin Runcan, proprietarul restaurantului a mărturisit: „Ba da, uneori chiar sunt și se uită ciudat și nu sunt siguri dacă vor să încerce sau nu, dar pe urmă după ce îl încearcă, sunt extrem de încântați.“
Emanuel și Alin și-ar fi dorit să deschidă un restaurant fine dining, că tot aveau experiența necesară. N-au avut banii, așa că au mers pe varianta gourmet. Chiar și așa, businessul le merge.
Un burger costă la ei între 17 și 50 de lei.