- Și băncile au oferte au de Black Friday.
- Cum alegem cea mai bună ofertă, ne explică Irina Chițu, analist economic.
- Irina Chițu: Studiem toată oferta și ne anunțăm decizia de cumpărare pe termen lung.
Dacă ai de gând să îți iei un credit în perioada asta sau să îți schimbi cardul de cumpărături poate ar fi bine să te uiți pe site-urile băncilor, să vezi ce oferte au de Black Friday.
Dar nu uita să verifici fiecare mențiune din contract, să nu te trezești cu vreo clauză pe care apoi s-o regreți.
Irina Chițu, analist economic, explică la ce trebuie să fim atenți când luăm în calcul o astfel de ofertă.
„Ca la orice ofertă de Black Friday, pentru orice produs, este bine să studiem din timp toate ofertele din piață, pentru prdusele de care avem efectiv nevoie, adică nevoia să nu apară brusc fiindcă am văzut acea ofertă și e păcat să o ratăm.
Ci, deja de câteva luni, studiezi piața, iar când apare oferta de Black Friday compari cu tot ce e pe piață la toate băncile din acel moment. De exemplu putem să intrăm www.finzoom.ro, unde se găsesc toate ofertele băncilor comparate în funcție de DAE (dobânda anuală efectivă) sau costul total.”, a explicat Irina Chițu.
Pentru această perioadă și băcnile și-au făcut un business plan. Irina Chițu precizează care sunt așteptările lor.
„Deci trebuie să pornim de la nevoie. De exemplu, eu schimb frecvent euro, ca să plătesc rata la un credit în euro, sau să-mi trimit un copil la facultate, să-i trimit bani, pentru că e la facultate, să zicem în Austria.
Conturi curente în lei și euro, cu costuri zero pe viață, cum are acum o bancă de Black Friday și schimb valutar la curs BNR, sigur e o ofertă imbatabilă pentru mine, pentru că eu oricum fac aceste tranzacții. Iar astfel îmi reduc costurile. Deci trebuie să plecăm de la nevoie și după ce am studiat piața.”, a mai spus Irina Chițu.