• Klaus Iohannis câștigă lunar 6.700 de dolari, adică un salariu anual de aproximativ 80.000 de dolari
  • În prezent, România are un PIB per capita de 13.000 de dolari, în timp ce în Statele Unite numărul este de aproape 65.000 de dolari
  • Casa Albă găzduieşte peste 100 de rezidenţi, printre care se găsesc menajere, bucătari, instalatori şi florari, iar întreţinerea ajunge anual la circa 4 milioane de dolari.

Joe Biden, care a devenit ieri al 46-lea preşedinte al Statelor Unite, va încasa un salariu anual de 400.000 de dolari, la care se adaugă 50.000 de dolari pentru cheltuieli, 100.000 pentru călătorii şi 19.000 de dolari dedicaţi activităţilor recreative, scrie Ziarul Financiar.

După aplicarea taxelor, preşedintele SUA va încasa un salariu net de 250.000 de dolari.

Prin comparaţie, salariul lunar al preşedintelui Klaus Iohannis a ajuns anul trecut la circa 6.700 de dolari, adică a câştigat într-un an aproximativ 80.000 de dolari. În prezent, România are un PIB per capita de 13.000 de dolari, în timp ce în Statele Unite numărul este de aproape 65.000 de dolari.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Casa Albă găzduieşte peste 100 de rezidenţi, printre care se găsesc menajere, bucătari, instalatori şi florari, iar întreţinerea ajunge anual la circa 4 milioane de dolari. Pentru a se simţi ca acasă, preşedinţii şi familiile lor primesc 100.000 de dolari care merg direct către redecorarea Casei Albe.

Totuşi, familia Obama nu a acceptat banii şi au redecorat aripa prezidenţială din propriile lor fonduri, suma ajungând la circa 1,5 milioane de dolari, scrie Business Insider.

De asemenea, preşedintele are în permanenţă la dispoziţie un avion privat, mai exact un model Boeing 747-200B cu o suprafaţă interioară de 370 m2, stafful putând să hrănească până la 100 de oameni. Costurile pentru a opera Air Force One o singură oră ajung la 200.000 de dolari, potrivit CNN.

Noul preşedinte, Joe Biden, va fi protejat şi după terminarea mandatului. În 2019, bugetul serviciilor secrete a ajuns la aproape două miliarde de dolari. În plus, foştii preşedinţi primesc suficient de mulţi bani pentru a-şi acoperi călătoriile şi afacerile, suma anuală atingând circa 200.000 de dolari.