Cele mai bogate 2.153 de persoane din lume controlează mai mulți bani decât cei mai săraci 4,6 miliarde, în timp ce munca neplătită sau plătită prea puțin a femeilor adaugă de trei ori mai mult economiei globale în fiecare an decât tehnologia, a declarat luni organziația Oxfam, citată de Reuters.

Organizația de caritate, cu sediul din Nairobi, a anunțat, într-un raport publicat înaintea Forumului Economic Mondial anual de la Davos, că femeile din întreaga lume lucrează 12,5 miliarde de ore combinate în fiecare zi, fără plată sau insuficient plătite.

În raportul „Time to Care”, Oxfam a estimat că munca neremunerată a femeilor a adăugat cel puțin 10.800 de miliarde de dolari pe an economiei mondiale – de trei ori mai mult decât industria tehnologică.

„Este important pentru noi să subliniem faptul că motorul ascuns al economiei pe care îl vedem este într-adevăr munca de îngrijire, neplătită, a femeilor. Și asta trebuie să se schimbe”, a declarat pentru Reuters Amitabh Behar, CEO Oxfam India.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Pentru a evidenția nivelul inegalității în economia globală, Behar a menționat cazul unei femei numite Buchu Devi din India, care petrece 16 până la 17 ore pe zi care merge 3 km pentru apă, gătește și își pregătește copiii pentru școală și care are și un loc de muncă prost plătit. „De cealaltă parte sunt miliardarii care se reunesc la Davos, cu avioanele lor personale și stilul de viață excentric”, a spus el.

„Buchu Devi nu este o singură persoană. Întâlnesc zilnic aceste femei, iar aceasta este povestea din întreaga lume. Trebuie să schimbăm acest lucru”.

Behar a spus că guvernele ar trebui să se asigure, mai presus de toate, că bogații își plătesc impozitele, care ar trebui apoi folosite pentru a plăti pentru facilități precum apă curată, servicii medicale și școli de mai bună calitate. „Dacă te uiți doar în întreaga lume, peste 30 de țări protestează. Oamenii sunt pe stradă și ce spun ei? – Că nu vor accepta această inegalitate, nu vor trăi în aceste condiții”, a spus el.