• Finas Group a obţinut anul trecut venituri de peste 11 milioane de euro şi un profit operaţional de 3,7 milioane de euro.
  • DTEK Renewables International administrează un portofoliu de energie verde de 950 MW în Ucraina, solar şi eolian.
  • Compania a lansat în 2019 o emisiune de obligaţiuni de 325 de milioane de euro, cu termen de 5 ani. 

DTEK Renewables International, companie deţinută de Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina, a devenit partenerul Finas Group, companie clujeană care operează şi pe piaţa de energie verde, intenţia celor două entităţi fiind de a dezvolta pe termen mediu proiecte regenerabile de 150 de miloane de euro, au anunţat cele două părţi.

Potrivit informaţiilor furnizate la solicitarea ZF, din toate business-urile pe care le administrează, Finas Group a obţinut anul trecut venituri de peste 11 milioane de euro şi un profit operaţional de 3,7 milioane de euro. Compania este activă în zona de agricultură şi HoReCa prin Crama La Salina şi  restaurantul-pensiune Sarea-n bucate, imobiliare şi energie.

În Crama La Salina, de exemplu, parteneri de afaceri sunt Simion Mureşan, acţionar şi în cadrul constructorului de infrastructură de telecomunicaţii Electrogrup, dar şi în alte businessuri, şi Claudiu Şugar, care ocupă funcţia de CEO al Finas Group.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

De partea cealaltă, DTEK Renewables International administrează un portofoliu de energie verde de 950 MW în Ucraina, solar şi eolian, compania lansând în 2019 o emisiune de obligaţiuni de 325 de milioane de euro, cu termen de 5 ani.