• Starea de urgenţă a inspirat-o pe Alice Stanca în crearea unei viitoare colecţii casual, cu mai puţine rochii de ocazie
  • Inimile despărţite au devenit definitorii pentru brandul lui Alice
  • Creaţiile unice, pe care le găseşte doar la designeri, au convins-o şi pe Sabina să susţină brandurile româneşti

Alice Stanca are 32 de ani şi de zece ani lucrează în industria modei. A terminat cursurile de fashion design la Institutul European de Design din Milano. S-a întors în România pentru a-şi deschide propriul atelier unde să-şi poată crea piese vestimentare aşa cum visa.

În 2017 şi-a deschis propriul atelier în Constanţa şi a reuşit să lanseze patru colecţii vestimentare. Anul acesta, în luna martie, Alice, şi-a expus pentru prima dată, una dintre colecţii la Paris.

Evenimentul destinat modei, Fashion Week 2020, la care a participat, s-a suprapus cu debutul pandemiei de Coronavirus şi de aceea startul a fost mai greu.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

Alice Stanca nu se lasă influenţată de tendinţe atunci când creează piese vestimentare, ci le concepe în funcţie de starea ei emoţională.

Inimile roz şi negre desparţite de nasturi au devenit definitorii pentru brandul ei.

Epidemia de Coronavirus nu a trecut neobservată nici în industria modei. De aceea, Alice a ales să umanizeze ţinutele ei cu ajutorul inimilor roz din catifea de mătase. Materialele folosite pentru a crea această colecţie sunt catifeaua de mătase, bumbacul, stofa de lână, dar şi tull-ul pentru rochiile de ocazie.

Starea de urgenţă a avut o influenţă şi asupra următoarei colecţii. Designerul vrea să pună accent mai mult pe ţinutele casual şi să creeze mai puţine rochii de ocazie, pentru că majoritatea evenimentelor nu se mai pot desfăşura.

Cea mai ieftină piesă din colecţie o reprezintă un tricou, al cărui preţ este 125 lei, iar acesta poate creşte până la 700 lei, în funcţie de ce piesă vestimentară îţi doreşti.

Sabina Mihăilescu preferă hainele create de designeri români pentru a susţine afacerile antreprenorilor, dar şi pentru că sunt elemente unice.

Alice Stanca: „Am folosit inima în colecţie pentru că am vrut să transmit speranţă şi o stare pozitivă. Iar atunci când am folosit o inimă negră de exemplu, am vrut să mă uit la lucruri cu umor

Hainele sunt versatile, ele pot fi purtate atât ziua cât şi seara, în funcţie de accesorizare. Uite, şi se potriveşte foarte bine cu blugii şi mai ales cu bocancii, un sacou oversized şi cu elementul nostru, inima roz”.

Sabina Mihăilescu, Client: „Mi se pare deosebită combinaţia dintre lână şi fâş şi felul în care de fiecare dată designerul îşi pune amprenta pe piesa vestimentară. Lucru pe care nu o să-l găseşti niciodată în mall. Iar ideea este că preţul nu diferă mai deloc.