• UiPath a ajuns la o evaluare de 35 de miliarde de dolari
  • UiPath a atras o nouă rundă de finanțare de 750 de milioane dolari
  • UiPath se pregătește pentru listarea la Bursa de la New York

Am întâlnit și români fericiți, iar azi, cei mai fericiți sunt cei de la UiPath, companie pornită într-un apartament din București și care azi este cotată la 35 de miliarde de dolari, adica 15% din bugetul României. Să începem cu cifrele mari și numele mari.

Uipath, compania fondată de doi români, are 6.300 de clienți în lume. Printre ei: Amazon, Bank of America și Verizon. A primit o finanțare de 750 de milioane de dolari și valorează acum mai mult decât toată industria auto din România. Adică, Dacia, Ford, dar și firmele care se ocupă de componente: Continental, Michelin și orice mișcă prin țară.

Altă comparație – este peste ING, grupul bancar olandez, cu afaceri în România. Uipath este și peste Johnson Controls, companie americană de componente auto, care și ea are punct de lucru în România, lângă Ploiești.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Să comparăm UiPath și cu IT-ul. Ca evaluare, Uipath este de două ori și jumătate mai mare decât tot IT-ul din România. Și perspectivele sunt și mai mari, pentru că în acest an UiPath se va lista la bursa din New York.

Cu toate astea, nu toată lumea știe ce face efectiv UiPath. A inventat niște roboți software care efectuează procesele repetitive dintr-o firmă făcute până acum de angajații umani. UiPath poate fi numit dușmanul contabililor și al resurselor umane, un robot UiPath procesează o cerere pentru șomaj tehnic în 36 de secunde. Unui om îi ia cel puțin un sfert de oră. UiPath se poate ocupa si de trecerea unor date din corespondență in fișierele Excel, prin Inteligența Artificială acești roboți au copiat activitatea umană.

Poate părea că oamenii nu mai au viitor? Au. Însă pentru activitățile creative. În asta au crezut de la început Daniel Dines și Marius Tîrcă, fondatorii UiPath, în prezent, companie americană.