• Partenerul lui Tyson a spus că e încrezător că se va ajunge la o înțelegere
  • Barcelona a scos la licitație numele stadionului pentru sezonul următor
  • Camp Nou ar putea să se numească SwissX, dacă Tyson și Barcelona

Ce ar putea avea în comun două legende din lumea sportului – Barcelona și Mike Tyson? Răspunsul e mai surprinzător decât te-ai putea aștepta. Stadionul catalanilor ar putea să poarte numele companiei deținute de fostul boxer. SwissX vinde produse pe bază de cannabis și CBD. Sau e la fel de posibil ca Tyson să încerce să-și facă reclamă gratuit, prin asocierea cu FC Barcelona.

Ce e sigur e că Barcelona a anunțat că numele stadionului va fi scos la licitație pentru sezonul 2020/2021, iar suma obținută va fi donată luptei contra Covid-19. Iar printre companiile care s-au arătat interesate e și SwissX, pentru care a vorbit Alki David, asociatul lui Mike Tyson.

Compania mea vinde cannabis, iar Spania e una dintre primele țări din Uniunea Europeană care a pornit pe drumul legalizării. E un moment istoric în sport și se potrivește cu planurile noastre”, a declarat David, care e miliardar. El a mai spus că a deschis deja discuțiile cu Barcelona și e destul de încrezător că se va ajunge la o înțelegere.

Recomandări

CUM PUTEA FI EVITAT RĂZBOIUL RUSO-UCRAINEAN?
XI JINPING RESTRUCTUREAZĂ ARMATA
CÂT ȚINE TINEREȚEA?
BIDEN CĂLĂTOREȘTE CU MARINE ONE
PAPA VIZITEAZĂ O ÎNCHISOARE DE FEMEI
IOHANNIS CAUTĂ JOB LA C.E.