- Coronavirusul a eliminat 70.000 de locuri de muncă din cele 375.000 din construcții
- În şapte din ultimii zece ani, numărul angajaţilor din această industrie a fost în scădere
Numărul de angajaţi din domeniul construcţiilor a ajuns în 2019 aproape de 375.000, după o creştere de 9% comparativ cu anul precedent, potrivit datelor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, la solicitarea ZF.
Avansul de nouă procente este cel mai mare din ultimul deceniu, el mai fiind atins în 2008.
În şapte din ultimii zece ani, numărul angajaţilor din această industrie a fost în scădere, iar cea mai mare creştere, până în 2019, fusese de 5%, în 2011.
Problema este însă că, deşi construcţiile intraseră pe un făgaş mai bun, după ani întregi în care angajaţii au plecat din acest domeniu din cauza salariilor mici şi a lipsei proiectelor, pandemia a eliminat 70.000 de locuri de muncă, destabilizând încă o dată situaţia.
„Dacă o companie nu-şi poate reloca angajaţii pe alte proiecte, în cazul în care unele se suspendă, este evident că nu-i poate ţine. Cert este că rezilienţa companiilor de construcţii în faţa unor noi şocuri economice este acum foarte redusă“, spune Laurenţiu Plosceanu, preşedintele Asociaţiei Antreprenorilor din Construcţii (ARACO).
Totuşi, chiar şi cu avansul de anul trecut, numărul era încă departe de maximul ultimilor 20 de ani, înregistrat în anii 2007-2008, când totalul depăşea 500.000, chiar 550.000 de angajaţi în 2008.