COVID-19 lovește puternic România, din punct de vedere financiar. La ce valoare va ajunge un euro, în 2021

Dacă nu simţi, încă, din plin impactul pandemiei asupra economiei, ar trebui să fii pregătit pentru anul viitor.

Dumitru Tosa este vicepreşedintele operaţional al Zarea Bucureşti, unul dintre cei mai mari poducători locali de spumante. Spune că dacă euro va depăşi pragul de 5 lei, aşa cum indică previziunile specialiştilor de la CFA România, afacerea în care este implicat va avea de suferit.

Vânzări mai mici, costuri mai mari, spune Tosa. Analiştii CFA România mai susţin că impactul crizei COVID-19 se va resimţi puternic în România în primul trimestru din 2021.

„Materii prime, materiale, o parte se achiziţionează în lei, o parte în euro, deci costul produsului va fi mai mare. Marginile noastre automat vor scădea”, declară Dumitru Tosa, vicepresedintele operaţional al Zarea Bucureşti.

La ce valoare va ajunge moneda Euro

„Un nivel superior lui 4,94 la finalul acestui an şi poate cu un procent, un procent şi jumătate mai sus în primul trimestru al anului viitor reprezintă estimarea noastră centrală”, spune Claudiu Cazacu, consultant de strategie al X-Trade Brokers România.

„Dacă se păstrează această tendinţă de importuri mai mari decât exporturi, cu siguranţă cursul de schimb se va devaloriza. Probabil, Banca Naţională va interveni în piaţă şi va calma deprecierea”, explică Adrian Benţa, analist.

Exit mobile version