- Economia germană va avea trei ani consecutivi de declin economic, pentru prima dată din 1990.
- Creșterea globală este estimată la 3,2%, dar Germania rămâne în urma zonei euro.
- Liderii industriali cer investiții, reducerea birocrației și prețuri mai mici la energie.
Germania, cea mai mare economie a Europei, se află într-o criză economică profundă scrie Reuters. Conform Asociației Industriei Germane (BDI), produsul intern brut (PIB) al țării va scădea cu 0,1% în 2025. Economia țării înregistrează astfel pentru prima dată de la reunificare trei ani consecutivi de contracție.
Advertisment
În timp ce economia globală este prognozată să crească cu 3,2% în 2025, iar zona euro cu 1,1%, Germania continuă să fie unul dintre cele mai lente state din blocul monetar cu consecințe grave.
Care sunt factorii care alimentează criza
Președintele BDI, Peter Leibinger, a descris situația drept „foarte gravă”, subliniind că industria germană se confruntă cu o „ruptură structurală”. Problemele economiei germane sunt determinate de mai mulți factori.
Recomandări
În primul rând, industria germană pierde teren în fața concurenților globali, în timp ce prețurile mari la energie afectează competitivitatea companiilor. Nu doar atât, dar se pare că ratele ridicate ale dobânzilor frânează investițiile. Leibinger a subliniat pe mai departe că rădăcinile actualei crize sunt structurale și că ele pot fi descoperite încă din anul 2018, dinainte de pandemie sau de războiul Rusiei în Ucraina.
Spre exemplu Volkswagen, una dintre cele mai emblematice companii germane, a anunțat reduceri drastici de costuri pentru a rămâne competitivă.
Ce soluții propun liderii economici
Printre măsurile sugerate de liderii industriali se numără atât sporirea investițiilor în infrastructură, cât și reducerea birocrației și a prețurilor la energie. Stimularea economiei poate fi făcută prin fluidizarea proceselor existente, dar și prin sporirea competitivității cu orice mijloace disponibile. De asemenea, se dorește crearea unei strategii clare pentru îmbunătățirea capacității de inovare a Germaniei.
Ce impact au tensiunile comerciale asupra economiei
Relațiile comerciale internaționale amplifică presiunile asupra economiei germane. Reîntoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă și noile amenințări privind tarifele impuse de SUA ar putea reduce PIB-ul Germaniei cu încă 0,5% în 2025, conform BDI.
Leibinger a subliniat necesitatea unui „parteneriat tranzacțional” cu Statele Unite, menționând că Germania trebuie să dezvolte competențe strategice pe care SUA să nu le poată găsi în altă parte.
Cum se va poziționa Germania în viitor
Leibinger a declarat că Germania trebuie să își asume un rol mai activ în conducerea europeană, iar Europa să își întărească independența strategică. În lipsa unor măsuri decisive, economia Germaniei riscă să devină un punct slab pentru întreaga Uniune Europeană.
Citește și
- SUA anunță retragerea oficială din Acordul de la Paris
- Crizele politice se țin lanț în Franța. Premierul Bayrou spune că țara este „inundată” de migranți
- Ceasul Apocalipsei este mai aproape ca niciodată de miezul nopții. Ce înseamnă cele 89 de secunde rămase
Partenerii noștri