- Cele mai dezvoltate economii ale lumii au luat o decizie istorică.
- Multinaționalele vor plăti taxe în țara unde produc banii și nu acolo unde au sediul central.
- Joe Biden a cerut deja creșterea taxelor de la 21 la 28 la sută.
În cadrul discuțiilor care au avut loc, vineri, la Londra, miniștrii de finanțe ai statelor G7, din care fac parte SUA, Marea Britanie, Canada, Franța, Germania, Japonia, Italia, au ajuns la un acord „istoric” privind impozitarea companiilor multinaționale, a declarat cancelarul britanic al Fiscului, Rishi Sunak.
Miniștrii de finanțe reuniți la Londra au fost de acord să se angajeze la principiul unei cote minime a impozitului pe profit de 15%. Potrivit BBC, giganții tehnologici precum Amazon și Google ar putea fi printre companiile afectate. Așadar, multinaționalele vor plăti taxe în țara unde produc banii și nu acolo unde au sediul central.
Guvernele s-au confruntat de mult cu provocarea de a impozita companiile globale care operează în multe țări. Această provocare a crescut odată cu boom-ul unor corporații tehnologice uriașe precum Amazon și Facebook. În prezent, companiile pot înființa sucursale locale în țări care au rate de impozitare corporative relativ mici și declară profituri acolo.
Acest lucru înseamnă că aceste companii plătesc doar rata locală a impozitului, chiar dacă profiturile provin în principal din vânzările făcute în altă parte. Însă, noul acord G7 va împiedica acest lucru.
Din 2013 s-a tot negociat acest subiect, dar decizia e aproape de realitate după declarația președintelui Statelor Unite. Joe Biden a cerut deja creșterea taxelor de la 21 la 28 la sută. Dar a fost criticat că așa va alunga mai multe afaceri din SUA.