• Veniturile nefiscale au însumat 26,64 miliarde lei, înregistrând un avans de 19,5% (an/an), susținut de încasările din dividende.
  • Pe primele cinci luni deficitul ajunsese la 60,10 miliarde lei, respectiv la 3,4% din Produsul Intern Brut (PIB). 
  • Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 339,17 miliarde lei au crescut în termeni nominali cu 21,2% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Deficitul bugetar, respectiv diferența între veniturile și cheltuielile statului, a ajuns la 63,67 miliarde lei, respectiv la 3,60% din Produsul Intern Brut (PIB), după primele șase luni ale anului. Pe primele cinci luni deficitul ajunsese la 60,10 miliarde lei, respectiv la 3,4% din Produsul Intern Brut (PIB). Pe primele șase luni din 2023 deficitul era de 37,21 miliarde lei, respectiv 2,32% din PIB.

Guvernul țintea la un deficit de 5% la finalul anului, dar estimările Comisiei Europene arată că cel mai probabil deficitul va ajunge în jurul a 6,9% în acest an și va continua să crească până la 7% anul viitor, în lipsa unor măsuri suplimentare. Veniturile totale au însumat 275,50 miliarde lei în prima jumătate a anului 2024, înregistrând o creștere de 13,5% (an/an), susținută de încasările din venituri curente – contribuții de asigurări, TVA, impozit pe salarii, impozit pe profit și venituri nefiscale.

Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 339,17 miliarde lei au crescut în termeni nominali cu 21,2% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe primele șase luni ale anului 2024 au înregistrat o creștere cu 1,8 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului 2023, de la 17,4% din PIB la 19,2% din PIB.

Recomandări

CRĂCIUNUL ESTE DESPRE PACE
UN „GO TO HELL” FESTIV
ALERTĂ ÎN MAREA BALTICĂ
CARE-I ADEVĂRUL?
APUNE ERA TIKTOK?

Citește și