• Guvernul Ciolacu crește impozitul pe dividende la 10%.
  • Guvernul Ciolacu scade pragul pentru microîntreprinderi la 250.000 de euro.
  • Guvernul Ciolacu elimină scutirile fiscale din IT, construcții și agricultură.
  • Cresc impozitele pe case și mașini.
  • Creșterea economică din 2025 este sub semnul întrebării.
  • Investitorii au pus investițiile pe hold, în timp ce situația economică și bugetară este instabilă.

Vizibilitatea este redusă cu privire la anul economic 2025. Știi sigur că de azi plătești mai multe taxe, pentru că guvernul Ciolacu 2 a venit cu o primă serie de creșteri de impozite pentru a mai acoperi gaura din buget. Nu știi cum va merge economia în 2025, pentru că partenerii economici ai României încetinesc creșterea sau stagnează.

Ce taxe mai mari plătim în 2025?

Avem un prim val de creșteri de taxe, dar la cum arată lucrurile în buget în momentul ăsta, nu va fi destul pentru a reduce deficitul.

Atât pe partea de creșteri de taxe și acoperire de venituri, cât și pe partea de reduceri de cheltuieli, adică ce a înghețat guvernul – salarii și pensii pentru bugetari, nu va fi destul cât să reducem deficitul.

Recomandări

CUM ARATĂ VIITORUL SIRIEI?
UNDE A DISPĂRUT FICO
D. DAVID: MANUALE INSUFICIENTE
ZELE VEDE O ȘANSĂ ÎN TRUMP
MELONI: MUSK E GENIU
TRUMP VREA DRAPELELE SUS

Impactul acestui OUG-trenuleț este undeva la 20 de miliarde de lei. Acesta, de fapt, vine în fiecare an, dar anul acesta a fost mai puternic. S-ar putea să nu fie destul și să vedem inclusiv niște creșteri de TVA. Acum avem scăderea pragului de impozitare la micro-întreprinderi, eliminarea facilităților fiscale din IT și creșterea impozitului pe dividende.

Acestea ne afectează pe toți: dacă un produs se scumpește într-o companie, acesta produce un efect în lanț, și într-un final te afectează și pe tine. Astfel, atunci când cumperi orice dintr-un supermarket tu pui în mișcare un întreg lanț de credit, de furnizare, transport, logistică și așa ai departe. Practic, plătim cu toții taxe mai mari, fie că vrem, fie că nu. 

La ce ne putem aștepta din punctul de vedere al business-ului în 2025? Ce spun investitorii despre economie și planurile lor de investiții?

Este un an cu vizibilitate mică, vizibilitate zero din punct de vedere economic. Acum, cum va fi, el depinde pe cine întrebăm. Dacă întrebăm analiștii financiari, ei ne vor spune că vom avea o creștere economică cam de 2%, dar riscul este mai degrabă să fie mai mică. Cu alte cuvinte, creșterea economică va fi de maxim 2% și nu va fi de minim 2%. 

Pe de altă parte, dacă întrebăm piața, dacă întrebăm business-ul, dacă întrebăm oamenii de afaceri, ei vor spune că nu sunt atât de optimiști. Dacă întrebăm investitorii, la fel vor spune, anume că nu sunt atât de optimiști și și-au pus investiții pe hold.

Ei se uită atât la situația economică cât și la situația politică. Să vedem ce se va întâmpla cu alegerile prezidențiale amânate, anulate la CCR. Vom avea și probleme pentru buget. În cazul în care economia nu performează la nivelul la care se așteaptă, automat bugetul nu se va putea baza pe venituri suplimentare din creșterea economică. Iar aceasta este altă veste proastă pentru noi, pentru că înseamnă creșteri de taxe. Foarte important pentru noi este ce se întâmplă pe plan extern și anume cu zona euro, pentru că noi depindem în bună măsură de aceasta.

Cam 75% dintre exporturile românei se duc către zona euro, cu precădere germană. Contează foarte mult ce se întâmplă în economia lor. Ori dacă ei continuă să stagneze, cum s-a întâmplat anul trecut, dar și în 2023, atunci vom avea și noi probleme. Iar o recesiune sau o criză financiară nu poate fi anulată la CCR.

Citește și