• Exportul de servicii din IT şi transport nu mai are nicio creştere, deci nu mai are cum să echilibreze deficitul comercial.
  • Investiţiile străine directe sunt în scădere faţă de anul trecut.
  • Creşterea economică din primul semestru (numai 0,7%) a fost susţinută de consum datorită creşterii salariilor şi a pensiilor.

Economia României se înrăutățește rapid, cu deficit comercial și datorie externă în creștere. În viitorul apropiat, am putea vedea creșterea impozitelor și a cursului leu/euro, menținerea dobânzilor ridicate și chiar reduceri de personal. Creșterea salariilor și pensiilor nu compensează deficitul bugetar în creștere, iar investițiile străine scad.

Acum, orice creştere a salariilor (în iulie, faţă de iulie anul trecut, avem o creştere de 14,8% faţă de o inflaţie de 5%), orice creştere a pensiilor – şi acest proces de-abia a început (numai recalcularea pensiilor pentru acest an înseamnă 10 miliarde de lei în plus) – se duc instantaneu în creşterea deficitului bugetar, creşterea importurilor, creşterea excursiilor în afară, creşterea datoriei publice, adică a statului, creşterea datoriei externe totale a României.

Exportul de servicii din IT şi transport nu mai are nicio creştere, deci nu mai are cum să echilibreze deficitul comercial, iar investiţiile străine directe sunt în scădere faţă de anul trecut.

Recomandări

LIBANUL E ABANDONAT
PROCESUL „RUST” CONTINUĂ
ȘOȘOACĂ E SUSPENDATĂ
WALZ VREA PACE
KIM ȘI PUTIN SUNT „BFF”
PASTILA DE SPORT

Creşterea economică din primul semestru (numai 0,7%) a fost susţinută de consum datorită creşterii salariilor şi a pensiilor, cu un plus de 3,4%, dar care a fost anulată de exportul net de bunuri şi servicii (export minus import), care a marcat un minus de 3,5%.

Citește și