Mii de producători europeni au fost afectaţi de o creştere a preţului răşinilor polimerice folosite la fabricarea plasticului, care a crescut la maximul a şase ani din cauza cererii puternice şi a reducerii furnizărilor, relatează Financial Times.
În cazul în care preţurile rămân ridicate, costurile suplimentare ar putea fi transferate supermarketurilor, comercianţilor cu amănuntul şi consumatorilor, în condiţiile în care marjele companiilor care transformă răşinile din plastic într-o varietate de produse de uz casnic şi industriale sunt afectate.
Preţurile polietilenei şi polipropilenei, cele mai utilizate materiale, au crescut cu 25% din decembrie până la 1.500 euro pe tonă, cel mai înalt nivel din 2015, potrivit serviciului de informaţii de piaţă ICIS.
Lichiditatea de pe piaţă s-a evaporat, de asemenea, pentru că aprovizionarea este atât de redusă, ceea ce are un „efect devastator” asupra industriei, a declarat Ron Marsh, şeful alianţei Polymers for Europe.
„Există fabrici fără materii prime şi există fabrici care aveau stocuri rezonabile, care se vor epuiza destul de curând”, a spus Marsh.
Renato Zelcher, director executiv la producătorul italian de polietilenă Crocco, a subliniat criza cu care se confruntă industria atunci când a avertizat că rezultatele companiei sale vor fi „un dezastru”.
Există aproximativ 50.000 de companii mici şi mijlocii de fabricare a plasticului în Europa, care produc ambalaje pentru alimente, pungi de plastic, folii de plastic şi recipiente.
Lipsa de pungi de plastic uriaşe, folosite pentru a amesteca ingredientele farmaceutice, ameninţă şi fabricarea vaccinurilor Covid-19 în întreaga lume, un alt exemplu al importanţei materialului sintetic.
Preţurile materialelor plastice din Europa au fost printre cele mai mici din lume pentru o mare parte din 2020, dar au crescut în ultimele luni pe fondul penuriei şi al cererii puternice.
O revenire a preţului ţiţeiului, din care provin materiile prime, a adăugat, de asemenea, presiune asupra preţurilor.