- Impozitarea progresivă a salariilor și taxarea diferențiată a pensiilor, în vizorul guvernanților
- Inițiatorul proiectului este Marius bota, fost deputat PSD
- Mircea Coșea, economist: Eu nu vâd ca această activitate să fie pusă curând în România
Impozitarea progresivă a salariilor și taxarea diferențiată a pensiilor este din nou în vizorul guvernanților. Inițiatoriul proiectului depus la Senat, Marius Bota, fost deputat PSD, vrea o schimbare.
Mircea Coșea, economist: „Nu e prima oară când discutăm despre așa ceva. Impozitarea diferențiată presupune o activitate de logistică financiară și de alocare a resurselor foarte forțată. Nu se poate face de pe o zi pe alta. Teoretic, aduce anumite avantaje. Anumite țări care au încercat să o facă nu au ajuns la un rezultat concret.”
Mircea Coșea, economist: „Trebuie o evidență foarte precisă a veniturilor, a categoriilor de venituri. Deci, trebuie să existe o evidență foarte precisă pe care, deocamdată, nu o avem. Există o foarte mare diferență între evidența pe care o are ANAF-ul, spre exemplu, și alte instituții bugetare ale statului.”
Mircea Coșea, economist: „În al doilea rând, diferențierea trebuie să aibă în vedere niște criterii foarte precise, care țin de două elemente: de raportul dintre diferențierea impozitării și nivelul de productivitate, referitor la salarii, în sectorul de economii materiale și raportul dintre utilitatea muncii și criteriile de performanță în sectorul public. Lucrurile astea încă nu le avem.”
Spania, Slovenia și Croația au încercat să facă această diferențiere, iar dacă privim exemplul acestor țări vom constata că suntem foarte în urmă cu reforma administrativ-teritorială.
Mircea Coșea, economist: „Eu nu vâd ca această activitate să fie pusă curând în România. Mă aștept ca după rezultatul alegerilor, indiferent de acesta, să înceapă orientarea către realism.”