- Venituri Amazon după primele 9 luni: 96,15 miliarde dolari
- Google a scos venituri totale de 37,10 mld.dolari doar din publicitate
- Cererea de anunţuri pe Youtube a crescut cu 32% faţă de anul trecut
Marile companii americane continuă să fie şi marii câştigători ai crizei. Giganţii Amazon, Apple, Facebook şi Google au raportat rezultatele financiare peste estimările analiştilor, în trimestrul III al anului.
Amazon are parte de o creştere a veniturilor cu 37%. Preţul acţiunilor celui mai mare retailer online din lume au crescut cu 74% în 2020, cea mai bună performanţă în topul celor mai mari companii americane.
Şi Google i-a făcut în ciudă crizei. Cu venituri de peste 46 miliarde de lei, cu câteva miliarde în plus faţă de cât estimau analiştii. Per acţiune, gigantul a câştigat peste 16 dolari.
De câştiguri mai moderate a avut parte Facebook. De doar 2,71 dolari per acţiune şi venituri de peste 21 miliarde de dolari. Ceva mai mult decât indicau prognozele.
Iar Netflix nu mai arde bani. Dacă până acum împrumuta miliarde de dolari să-şi finanţeze filmele, acum compania spune că e la un pas de autofinanţare. Netflix a crescut şi preţul abonamentelor din SUA – o mişcare care au crescut cu 5% preţul acţiunilor.
„Credem că vor avea mai mulţi clienţi decât oricând care vor cumăra din timp cadourile pentru sărbători. E un semnal că sezonul acesta de vânzări va fi unul fără precedent”, a declarat Jeff Bezos, CEO al Amazon.